ȘURUBÁR, șurubari, s. m. 1. (Reg.) Meseriaș care face canele. ♦ Persoană care supraveghează funcționarea alambicului. 2. Epitet pentru o persoană care folosește șiretlicuri, șmecherii; sforar. – Șurub + suf. -ar.

ȘURUBÁR, șurubari, s. m. 1. (Reg.) Meseriaș care face canele. ♦ Persoană care supraveghează funcționarea alambicului. 2. Epitet pentru o persoană care folosește șiretlicuri, șmecherii; sforar. – Șurub + suf. -ar.

ȘURUBÁR, șurubari, s. m. Om care cunoaște șurubăriile, știe să se învîrtească (folosind șmecherii, te puri, chițibușării, zăpăcind pe cineva cu vorba). Avocați, directori de bancă și popi și protopopi, șurubari la vot grijulii și meșteri în a se procopsi. PAS, Z. IV 144.

șurubár (reg.) s. m., pl. șurubári

șurubár s. m., pl. șurubári

ȘURUBÁR s. v. canea, cep, șurubelniță.

ȘURUBÁR ~i m. 1) reg. Meșteșugar care făcea canele. 2) fig. depr. Persoană care se ține de șmecherii. /șurub + suf. ~ar

șurubár (est) și -pár (vest) m. (d. șurub). Fig. Care umblă cu șurubăriĭ, cîrcĭogar. – Fem. -ăreasă, în est și -ăriță.

șurubar s. v. CANEA. CEP. ȘURUBELNIȚĂ.