șurguluí, șurguluiésc, vb. IV (reg.) a năzui, a râvni.

șurguluí, șurguluiesc, (șurlui), vb. tranz. – A spăla, a curăța; a tícăzi: „Nice n-oi șurgului, / P-a vost cuptor n-oi sui, / La voi n-oi găzdălui” (Papahagi 1925: 194). – Din magh. súrol (MDA).

ȘURGULUÍRE s. f. v. șurgului. [DAR]