Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru șupuri

ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se furișa, a se strecura. S-a șupurit lîngă un alt zid, s-a cățărat cu iscusință și pe acela; a sărit într-o grădină și a stat un timp la pîndă. SADOVREANU, D. P. 172. Ies din casă în chip că mă duc la scăldat, mă șupuresc pe unde pot, și cînd colo mă trezesc în cireșul femeii și încep a cărăbăni la cireșe în sin, crude, coapte, cum se găseau. CREANGĂ, A. 48. Diavolul de mîță... s-a și șupurit, tupiluș-tupiluș, și haț! I. CR. III 205. ◊ Tranz. Au șupurit... caii spre raia, spre Dunăre, STANCU, D. 11.
!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă
șupurí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șupurésc, imperf. 3 sg. șupureá; conj. prez. 3 sg. și pl. șupureáscă
ȘUPURÍ vb. v. fofila, furișa, strecura.
șupurí (-résc, -ít), vb. refl. – (Mold.) A se scurge, a se prelinge, a se fofila. – Var. înv. șipuri, șubuli. Origine incertă, dar probabil expresivă. Părerea lui Philippide, Principii, 140, care pornește de la *șupuri < șurub, pare inacceptabilă. După Scriban, ar fi cuvînt de origine mag.
A SE ȘUPURÍ mă ~ésc intranz. fam. A trece pe furiș; a se furișa. /Orig. nec.
șupurí2, șupurésc, vb. IV refl. (reg.) a se năpusti.
șupurí3, șupurésc, vb. IV (reg.; despre stofe) a mărunți cu foarfecele.
șupurì v. Mold. a se strecura: mă șupuresc pe unde pot CR. [Origină necunoscută].
șupurésc (mă) v. refl. (ung.?). Nord. Mă strecor, mă furișez: să șupuresc pe după gardurĭ și staŭ toată noaptea afară (Arh. 1905, 13). – La Cant. șipuresc. Și șubulesc (Btș.).
șupuri vb. v. FOFILA. FURIȘA. STRECURA.

șupuri dex online | sinonim

șupuri definitie

Intrare: șupuri
șupuri conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv