Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru șumăn

ȘÚMĂN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Transilv.) Amețit de băutură; cherchelit, afumat. Poate că te-am și mai bătut, cînd eram cam șumăn, cînd mă cam îmbătăm. RETEGANUL, P. III 85. (Substantivat) Ținu morțiș să vadă cum petrec șumenii, – chefuiții. PAMFILE, VĂZD. 113.
ȘÚMĂN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg., adesea substantivat) Amețit de băutură, cherchelit. – Slav (v. sl. šumĭnŭ).
șúmăn (-nă), adj. – Beat, bețiv. – Var. șumen. Sl. šumĭnŭ (Cihac, II, 397). În Mold. și Trans.Der. șumeni, vb. refl. (a se îmbăta).
șúmăn, -ă adj., pl. enĭ, ene (vsl. šumĭnŭ). Vechĭ. Cam beat, amețit.
șúmăn, -ă, șumăni, -e, (șuman, șumen), adj. – (reg.) Pilit, cherchelit, vesel, bine dispus; homotít, trencheș (ALRRM, 1969: 228). – Din sl. šumǐnǔ „beat” (Scriban; Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).
șúmăn, (șuman), adj. – Pilit, cherchelit, vesel, bine dispus; homotít, trencheș (ALR 1969: 228). – Sl. šumǐnǔ (Cihac cf. DER).

șumăn dex online | sinonim

șumăn definitie

Intrare: șumăn
șumăn adjectiv