Dicționare ale limbii române

ȘUI1, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.
ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj.
ȘUI1, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.
ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj.
ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Despre ființe) Subțire, zvelt; (despre plante și părți ale lor) mlădios. Era un vlăjgan cam înalt, șui, cu capul mic, nas ascuțit. CAMIL PETRESCU, O. II 14. Măruntă și șuie, cu încheieturi gingaș strunguite la mîini și picioare. M. I. CARAGIALE, C. 126. [Cerbul] se ivește un minut prin cîmpie... cu trupul șui și elegant. ODOBESCU, S. III 136. În insula cea pustie și prigorită de soarele african, abia se zăreau cîțiva copaci din aceia cu ramurile-nalte și șuie, care se cheamă palmi. id. ib. 251. ♦ (Despre obiecte) îngust. Pe scîndura șui s-a poticnit... Dar cît ai clipi a fost iar în picioare. POPA, V. 317. ♦ (Neobișnuit, despre priviri) Pătrunzător, ascuțit. P-un copac înalt să suie, Pe-ntinsori de codri negri aruncînd privirea șuie, În adîncă depărtare el văzu zare de foc. EMINESCU, L. P. 126.
ȘUI1 s. n. Nume dat de popor la diferite boli grele (cancer, sifilis etc.). (în imprecații) Mînca-te-ar șuiul!
ȘUI3, ȘÚIE, șui, șuie, adj. Care nu-i întreg la minte; zănatic. Am trîntit... în spinarea unui arlechin șui o largă purpură imperială. CARAGIALE, O. III 261. Prost ca gardul de răchită, Șui ca clanța de la ușă. EMINESCU, L. P. 125. Îi șui... n-are toate grăunțele în cap. ȘEZ. IX 149. ◊ (Substantivat) M-ai lăsat de rîsul unui șui ca Ivan. CREANGĂ, P. 318.
șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie
șui (zvelt; strâmb; nătâng) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie
ȘUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subțiratic, subțire, suplu, urât, zvelt.
ȘUI s. v. artrită, astmă, cancer, emfizem pulmonar, gută, hemoroizi, lues, neoplasm, podagră, retevei, scrofule, scrofuloză, scurtătură, sifilis, tumoare malignă.
ȘUI adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
șúi (-ie), adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s. f. (fier de marcat); șuiță, s. f. (varietate de marmotă, Spermophilus citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură).
șuí (șuiésc, șuít), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).
șúi (șuiuri), s. n. – (Trans., Mold.) Astmă. Mag. süly „artrită” (Candrea; Gáldi, Dict., 159).
șúi (-íe), adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol.
ȘUI1 șuie adj. reg. (despre ființe) Care este grațios și ușor în mișcări; mlădios. /Orig. nec.
ȘUI2 șuie adj. și substantival fam. Care este lipsit de judecată sănătoasă; tulburat la cap; zălud; zurliu; tuieș. /<sl. šuj
șui6, șúie, adj., s.n. și f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subțire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de pește.
șui1, șui, s.m. (reg.) insectă mică și dăunătoare care trăiește în lemn și-l roade; car.
șui3, șúie, s.n. (reg.) lingură mare cu care se scoate jintuiala.
șuiu a. și m. subțire și înalt (vorbind de oameni și de cai): cu trupul șuiu și elegant OD. [Origină necunoscută].
șuiu n. Mold. Tr. boală băbească numită și năglugă. [Vorbă identică cu cea precedentă: lit. boală sinistră].
șuiu a. și m. Mold. țicnit, nebun: m’ai lăsat de râsul unui șuiu CR. [Slav, ȘUI, stâng (lit. stângaciu, într’o parte)].
3) șuĭ, -ĭe adj. (cp. cu ceh. šuhaj, om supțire). Munt. Zvelt: trup șuĭ. Zvelt: trup șuĭ. V. șuĭeț.
1) șuĭ n., pl. urĭ (d. șuĭ 2). Mold. Trans. Enfizemă pulmonară.
2) șuĭ, -ĭe adj. (vsl. šuĭ, stîng, „pornit la stînga”. Cp. cu stîngacĭ și sinistru). Fam. Cam nebun, șuchet, țicnit, tuĭ.
șui adj. v. ASTMATIC. DIFORM. HIDOS. HÎD. MONSTRUOS. POCIT. RESPINGĂTOR. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. SUBȚIRATIC. SUBȚIRE. SUPLU. URÎT. ZVELT.
șui s. v. ARTRITĂ. ASTMĂ. CANCER. EMFIZEM PULMONAR. GUTĂ. HEMOROIZI. LUES. NEOPLASM. PODAGRĂ. RETEVEI. SCROFULE. SCROFULOZĂ. SCURTĂTURĂ. SIFILIS. TUMOARE MALIGNĂ.
șui adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.
ȘUI adj. (strîmb). 1. Șuiul (Vr; Buc).; 2. + -ic(ă): Șuic/a, boier 1521 – 29 (P Gov f° 14 vo); -ă paharnic, (BCI IX 30; 16 B I 33); – olt., 1622 (RI VI 244); – vornic (Cat); – pîrcălab (Mus 30); – sătean (17 B I 219, II 413) etc. 3. Șuici s (Argeș).
șui, -e, șui, -e adj. 1. strâmb, diform 2. zănatic, țicnit; nătâng

șui dex online | sinonim

șui definitie

Intrare: șui (subțire)
șui 2 adj. adjectiv
Intrare: șui (strâmb)
șui 2 adj. adjectiv
Intrare: șui (vb.)
șui 3 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: Șui
Șui
Intrare: șui (boală)
șui 1 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: șui (lingură)
șui 5 pl. -e substantiv neutru
Intrare: șui (insectă)
șui 4 s.m. substantiv masculin