Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru șugubăț

ȘUGUBẮȚ, -EÁȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. Glumeț, hazliu; poznaș. 2. (Înv.) Primejdios; înșelător, amăgitor. [Var.: șugubéț, -eáță adj.] – Din sl. dušegubĭcĭ.
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.
ȘUGUBẮȚ, -EÁȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. Glumeț, hazliu; poznaș. 2. (Înv.) Primejdios; înșelător, amăgitor. [Var.: șugubéț, -eáță adj.] – Din sl. dušegubĩcĩ.
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.
ȘUGUBẮȚ, -ÁȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre manifestările lor) Glumeț, hazliu, poznaș, vesel. Oaspele cînta acum iar niște drăcii șugubețe. CAMIL PETRESCU, O. I 131. Nu-i mai încîntă decît mutra-i trecătoare de om șugubăț și felul lui de-a povesti. STĂNOIU, C. I. 113. Bată-te fericea și norocul să te bată! Șugubăț mai ești! MIRONESCU, S. A. 91. ◊ Fig. Veverițele șugubețe, cu coada vîlvoi... sar zglobii pe crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 185. 2. (Învechit) Primejdios, înșelător, amăgitor; rău. În călătoria ta... să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spîn – cît îi putea, să n-ai de-a face cu dînșii, căci sînt foarte șugubeți. CREANGĂ, P. 198. Locurile acestea sînt șugubețe; de unde știi cum vine întîmplarea, și, doamne ferește, să nu-ți cadă greu singur. id. ib. 201. Nevoia e cea mai șugubață capcană. CONTEMPORANUL, VII 388. – Variantă: șugubéț, -eáță (ODOBESCU, S. III 230, ALECSANDRI, S. 70) adj.
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.
șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe
șugubăț adj. m., pl. șugubéți; f. sg. șugubeáță, pl. șugubéțe
ȘUGUBĂȚ adj. v. glumeț, hazliu, poznaș, vesel.
ȘUGUBĂȚ s., adj. v. asasin, criminal, omorîtor, ucigaș.
șugubắț (-eáță), adj.1. Asasin. – 2. Periculos. – 3. Poznaș. Sl. dušegubĭcĭ (Șeineanu, Semasiol., 216; Tiktin), cf. deșugubină, apropiat prin etimologie populară de a șugui „a glumi”.
ȘUGUBẮȚ ~eáță (~éți, ~éțe) 1) Care șuguiește; care este bun de glume; plin de haz. 2) fig. rar Care induce în eroare; amăgitor; înșelător; iluzoriu. /<sl. dušegubici
șugubăț a. Mold. 1. primejdios: locurile acestea sunt șugubețe CR.; 2. răutăcios: veverițele șugubețe care sar sglobii OD.; 3. glumeț: bre! ce om șugubăț! Al. [Vechiu-rom. șugubăț, ucigaș, criminal = slav. (DU)ȘEGUBĬȚĬ, ucigaș (v. șugubină): slăbirea treptată a sensului e analogă cu a lui bazaconie; accepțiunea de «glumeț» rezultă din influență lui șuguì].
șugubắț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. duše-gubĭcĭ, perzător de suflet, criminal, de unde s’a făcut *de șugubăț, apoĭ, supt infl. luĭ a șugui, șugubăț. V. șugubină). Vechĭ. Ucigaș. Azĭ. Est. Fam. Poznaș (glumeț orĭ care-țĭ face surprize neplăcute): om, cal, loc șugubăț. Vechĭ și șigu-.
șugubăț adj. v. GLUMEȚ. HAZLIU. POZNAȘ. VESEL.
șugubăț s., adj. v. ASASIN. CRIMINAL. OMORÎTOR. UCIGAȘ.

șugubăț dex online | sinonim

șugubăț definitie

Intrare: șugubăț
șugubeț
șugubăț 2 f. -ață adjectiv
șugubăț 1 f. -eață adjectiv