Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru șubred

ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpînd. În prag, Ion al lui Lepădat îl întîlni pe taică-său, umbră șubredă, puțin încovoiată de bătrînețe și de oboseală. DUMITRIU, N. I. 78. Ciubotarul era un om sărac și cu sănătatea cam șubredă. SADOVEANU, E. 115. Un coleg al meu de dăscălie, șubred de felul lui, căzuse bolnav la pat. HOGAȘ, DR. II 195. Pe lîngă că-i era mîna dreaptă șubredă... n-avea băiatul nici apucătură din ochi la lucru de piguleală. CARAGIALE, O. II 243. 2. (Despre lucruri) Care este lipsit de rezistență, se clatină, este gata să se prăbușească. Stăteam tăcut și trudit pe banca șubredă, care avea legănări de val. SADOVEANU, O. VII 230. Știu bine că nu voi avea tăria să vîre sabia mea șubredă în nimeni. CAMIL PETRESCU, U. N. 278. ◊ Fig. Situația guvernului, pe care el o socotea șubredă. REBREANU, R. I 41. ♦ Fig. Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe. Punctul de vedere de la care pleacă d. Last e prea șubred, terenul prea puțin sigur și chiar periculos. GHEREA, ST. CR. II. 263. A scris multe poezii frumoase ca sentiment, cam șubrede ca formă. VLAHUȚĂ, O. A. 465.
șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede
șúbred adj. m. (sil. -bred), pl. șúbrezi; f. sg. șúbredă, pl. șúbrede
ȘÚBRED adj. 1. nerezistent, nesolid, netrainic, slab, șubrezit, (rar) precar. (O construcție ~.) 2. netrainic, (livr.) caduc. (Un lucru ~.) 3. v. debil.
ȘÚBRED adj. v. discutabil, nesigur, precar.
Șubred ≠ trainic, viguros, tare
șúbred (-dă), adj. – Fragil, debil, delicat, friabil. Poate din lat. hýbrĭdus < gr. ύβρίδος, cu ș < ex-; pentru schimbarea și › șu-, cf. șuera; la relația semantică „hibrid” = „degenerat” este normală, cf. bastard. Oricum, terminația -ed nu poate fi decît lat. -idus, care nu a fost productivă în rom., cf. lînced, muced, rînced. – Der. din sl. šuplĭ „debil”, cu suf. -ed (Cihac, II, 395; Loewe 40; Weigand, Jb, XVI, 78) nu pare posibilă. – Der. șubrezi vb. (a slăbi); șubrezeală (var. șubrez(en)ie), s. f. (fragilitate, debilitate).
ȘÚBRED ~dă (~zi, ~de) l) (despre ființe) Care are o constituție fizică nerezistentă; lipsit de vigoare; firav; plăpând. 2) Care are puțină rezistență; lipsit de trăinicie; slab. Un lucru ~. 3) fig. (despre teorii, concepții, argumente etc.) Care poate fi ușor combătut; lipsit de fundament științific; neîntemeiat; neargumentat. /Orig. nec.
șubred a. fragil [Origină necunoscută].
șúbred, -ă adj. (orig. neșt.). Slab, fără putere: om șubred, sănătate șubredă, (fig.) casă, societate șubredă.
șubred adj. v. DISCUTABIL. NESIGUR. PRECAR.
ȘUBRED adj. 1. nerezistent, nesolid, netrainic, slab, șubrezit, (rar) precar. (O construcție ~.) 2. netrainic, (livr.) caduc. (Un lucru ~.) 3. debil, delicat, firav, fragil, gingaș, pirpiriu, plăpînd, prizărit, sfrijit, slab, slăbănog, slăbuț, (pop.) pițigăiat, (înv. și reg.) mîrșav, ticălos, (reg.) gubav, morînglav, (Mold. și Transilv.) sighinaș, (Mold. și Olt.) șiștav. (Un copil ~; o constituție ~.)

șubred dex online | sinonim

șubred definitie

Intrare: șubred
șubred adjectiv
  • silabisire: șu-bred