Dicționare ale limbii române

2 intrări

11 definiții pentru șuba

ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din sb. šuba, magh. suba.
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. ♦ P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din scr. šuba, magh. suba.
ȘÚBĂ, șube, s. f. 1. Haină lungă și largă, de obicei căptușită cu blană, purtată mai ales de bărbați. Judecătorul meu... s-a înfășurat în șubă-i cu precauțiune și n-a vorbit nimic. GALACTION, O. I 104. Provințialul umblă încotoșmănat într-o grozavă șubă. NEGRUZZI, C. I 237. ’Mi luai șuba și plecai, Și-apucai pe drum la vale, Și-ntîlnii pe mîndra-mi cale. I. CR. II 19. ◊ (Metaforic) Carpați pleșuvi cu șube de zăpadă. BENIUC, S. 54. 2. (Regional, la pl.) Haine. L-apucă iarna cu slabe șube. ȘEZ. VII 183. – Pl. și: șubi (GANE, N. III 133).
șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe
șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe
ȘÚBĂ ~e f. pop. Palton de blană; blană. /<sb., ucr., ung. suba
șúba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie târât cu ajutorul țapinelor; șâba!.
șubá, șubéz, vb. I (reg.; despre butuci) a târî cu ajutorul țapinelor.
șubă f. haină căptușită cu blană: șuba Oltenilor are un guler mare, care atârnă pe spate și care se ridică împrejurul capului pe timp rece. [Slav. ȘUBA].
șúbă f., pl. e (sîrb. rut. rus. šúba, șubă, blană, pol. szuba, ung. suba, d. mgerm. schûbe, rochie de ceremonie, bav. schauben, manta bărbătească de ceremonie. Tot de aicĭ: gĭubea, jupă, zăbun). Manta mare blănită (de ex. de șezut în trăsură pe mare ger). Ban. Suman.
șubă, șube s. f. (intl.) limbă.

șuba dex online | sinonim

șuba definitie

Intrare: șubă
șubă 1 pl. -e substantiv feminin
șubă 2 pl. -i substantiv feminin
Intrare: șuba
șuba