Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru șubă

ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din sb. šuba, magh. suba.
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. ♦ P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din scr. šuba, magh. suba.
ȘÚBĂ, șube, s. f. 1. Haină lungă și largă, de obicei căptușită cu blană, purtată mai ales de bărbați. Judecătorul meu... s-a înfășurat în șubă-i cu precauțiune și n-a vorbit nimic. GALACTION, O. I 104. Provințialul umblă încotoșmănat într-o grozavă șubă. NEGRUZZI, C. I 237. ’Mi luai șuba și plecai, Și-apucai pe drum la vale, Și-ntîlnii pe mîndra-mi cale. I. CR. II 19. ◊ (Metaforic) Carpați pleșuvi cu șube de zăpadă. BENIUC, S. 54. 2. (Regional, la pl.) Haine. L-apucă iarna cu slabe șube. ȘEZ. VII 183. – Pl. și: șubi (GANE, N. III 133).
șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe
șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe
ȘÚBĂ ~e f. pop. Palton de blană; blană. /<sb., ucr., ung. suba
șubă f. haină căptușită cu blană: șuba Oltenilor are un guler mare, care atârnă pe spate și care se ridică împrejurul capului pe timp rece. [Slav. ȘUBA].
șúbă f., pl. e (sîrb. rut. rus. šúba, șubă, blană, pol. szuba, ung. suba, d. mgerm. schûbe, rochie de ceremonie, bav. schauben, manta bărbătească de ceremonie. Tot de aicĭ: gĭubea, jupă, zăbun). Manta mare blănită (de ex. de șezut în trăsură pe mare ger). Ban. Suman.
șubă, șube s. f. (intl.) limbă.

șubă dex online | sinonim

șubă definitie

Intrare: șubă
șubă 1 pl. -e substantiv feminin
șubă 2 pl. -i substantiv feminin