Dicționare ale limbii române

2 intrări

17 definiții pentru șușuire

ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
ȘUȘUÍRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
ȘUȘUÍRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.
ȘOȘOÍ1 vb. IV v. șușui.
ȘUȘUÍ, șușui, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vînt, frunze, copaci) A foșni. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Pădurea de brad începu să șușuie. id. V. F. 141. 2. A vorbi în șoaptă; a șopti. – Variantă: (2) soșoí vb. IV.
șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie
șușuíre s. f., g.-d. art. șușuírii; pl. șușuíri
șușuí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șúșui/șușuiésc, imperf. 3 sg. șușuiá
șușuíre s. f., g.-d. art. șușuírii; pl. șușuíri
ȘUȘUÍ vb. v. foșni.
ȘUȘUÍ vb. v. clipoci, murmura, suna, susura, șopoti, șopti, șușoti.
A ȘUȘUÍ șúșui 1. tranz. 1) fam. A comunica cu voce înceată (ca să nu audă alții); a sufla. 2) reg. (prunci) A liniști prin repetarea sunetului „ș”. 2. intranz. A vorbi în șoaptă. [Și șușuiesc] /Onomat.
șușuì v. a șopti: frunzele șușuiau. [Onomatopee].
șúșuĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. d. șu-șu-șu, foșnetu frunzelor bătute de vînt ș. a.; ung. susogni, a foșni, a șopti, bg. šušny, șoptesc. V. șoșăĭ, sîsîĭ). Rar. Foșnesc, fîșîĭ: frunzele șușuĭaŭ (Lit.). Șoptesc, vorbesc în șoaptă (Lit.). V. tr. Sîsîĭ, liniștesc un prunc legănîndu-l în brațe și pronunțînd încet și repetat sunetu ș: mama șușuĭa copilu.
șușui vb. v. CLIPOCI. MURMURA. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. ȘOPTI. ȘUȘOTI.
ȘUȘUI vb. a fîșîi, a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

șușuire dex online | sinonim

șușuire definitie

Intrare: șușui
șoșoi 1 vb. conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
șușui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: șușuire
șușuire substantiv feminin