ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

ȘIȘILÉTE s. m. v. șușlete.

ȘIȘLÉT s. n. v. șușlete.

ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Și în forma șușleț) Codîrlă (1), chilnă (2), șireglă. Copiii... năpădesc căruța. Se cațără pe roți, pe șușlețe, pe loitre. STANCU, D. 334. Căruța, un fel de haraba moldovenească, era despărțită la mijloc printr-un șușleț de scînduri. STăNOIU, C. I. 31. S-a urcat în căruță, cu capul în șușleț. GALACTION, O. I 269. – Variante: șușléț, șușlețe, șișlét (DAMÉ, T. 11) s. n., șișiléte (I. IONESCU M. 709) s. m.

ȘUȘLÉȚ s. n. v. șușlete.

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușléte s. m., pl. șușléți

ȘUȘLÉTE s. v. codârlă, fund.

șușléte, șușléți, s.m. (reg.) 1. partea de dinapoi a căruței sau a carului; codârlă. 2. grătar pentru nutreț fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului.

șișlete (șușlet) n. codârla carului. [Origină necunoscută].

șușlet n. V. șișlete.

șușléț n., pl. e. Vest. Codirlă (CL. 1910, 396). – În Olt. șișlete, m.

șușlete s. v. CODÎRLĂ. FUND.