ȘU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită murmurul vorbelor șoptite sau foșnetul frunzelor. – Onomatopee.

ȘU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită murmurul vorbelor șoptite sau foșnetul frunzelor. – Onomatopee.

ȘU interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă murmurul vorbelor șoptite sau foșnetul frunzelor. Șu-șu-șu, șu-șu-șu, am început a spune la năzbîtii, ca băieții. SADOVEANU, la TDRG.

șu/șu-șu-șú interj.

șu-șu-șu v. șu

șu interj.

ȘU s.n. Termen chinezesc pentru a denumi pictura verticală pe sul, corespunzând picturii de șevalet din Europa. V. kakemono. [< chin., rus. șu].

ȘU s. n. pictură chinezească verticală pe sul, corespunzând picturii de șevalet din Europa. (< chin. șu)

ȘU interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda murmurul vorbirii în șoaptă sau zgomotul produs de frunzele care foșnesc). /Onomat.