ștubéci, ștubéciuri, s.n. (înv. și reg.) V. știubeci.

ștubeciu (ștubete) n. ceruză: alifie de ștubeciu. [Turc. ISTÜBEČ, alb de ceruză].

*cerúsă f., pl. e (lat. cerussa). Chim. Ghileală, carbonat bazic de plumb. (E alb, veninos și insolubil în apă. Se întrebuințează în pictură supt numele de alb de argint, orĭ de plumb, precum și ca suliman). – Vechĭ ștubecĭ. V. stambă.

ștubécĭ n. (turc. istubec, pop. üstübec, cerusă [d. pers. isfidag], supt infl. luĭ ștubeĭ). Vechĭ. Cerusă. – Și stĭubecĭ, stĭubicĭ, ștubeț, ștubete.