Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru ștuț

ȘTUȚ, ștuțuri, s. n. Țeava scurtă, sudată sau prinsă cu șuruburi la un recipient, care face legătura între acesta și o conductă. – Din germ. Stutzen.
ȘTUȚ, ștuțuri, s. n. Bucată scurtă de țeavă, care face legătura între un recipient și o conductă. – Din germ. Stutzen.
ȘTUȚ, ștuțuri, s. n. Bucată scurtă de țeava, care face legătura unui recipient cu o conductă.
ștuț s. n., pl. ștúțuri
ȘTUȚ s. (TEHN.) tubulură.
ȘTUȚ s. v. carabină.
ȘTUȚ s.n. (Tehn.) Tub de oțel cu pereții subțiri, servind pentru luarea probelor de pământ. [< germ. Stutz].
ȘTUȚ s. n. bucată scurtă de țeavă montată la un recipient spre a face legătura cu o conductă. (< germ. Stutz)
ȘTUȚ ~uri n. tehn. Țeavă scurtă de metal care servește ca piesă de legătură între o conductă și un recipient. ~ de golire a apei. /<germ. Stutzen
ștuț2, ștúțuri, s.n. (reg.) fiecare dintre cele două curele groase care leagă pieptarul hamului de orcic.
ștuț3, ștúțuri, s.n. (reg.) ciot de copac.
ștuț4, s.n. sg. (reg.) arpagic, orceag.
ȘTUȚ s. (TEHN.) tubulură.
ștuț s. v. CARABINĂ.

ștuț dex online | sinonim

ștuț definitie

Intrare: ștuț
ștuț substantiv neutru