ȘTRENGĂRÍ, ștrengăresc, vb. IV. Intranz. A se ține de pozne, de ștrengării; a umbla haimana; a hoinări. – Din ștrengar.

ȘTRENGĂRÍ, ștrengăresc, vb. IV. Intranz. A se ține de pozne, de ștrengării; a umbla haimana; a hoinări. – Din ștrengar.

ȘTRENGĂRÍ, ștreiigăresc, vb. IV. Intranz. și (rar) refl. A se ține de pozne, de năzbîtii; (despre copii) a se juca, a zburda, a hoinări. Cînd plecau la prăvălie, își trimeteau copiii la dascălul Chiosea, ca să nu ștrengărească pe uliță. GHICA, S. A. 74. După ce se ștrengărise toată ziua, căzuse sara ca un trunchi, de somn. ȘEZ. I 59.

ștrengărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștrengărésc, imperf. 3 sg. ștrengăreá; conj. prez. 3 să ștrengăreáscă

ștrengărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștrengărésc, imperf. 3 sg. ștrengăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștrengăreáscă

ȘTRENGĂRÍ vb. v. hoinări, vagabonda.

ștrengăríre, ștrengăríri, s.f. 1. (înv.) vagabondare, hoinăreală, golăneală. 2. (pop.) comportament care denotă neastâmpăr, vioiciune și umor, pozne și ghidușii.

ștrengărì v. a fi ștrengar.

ștrengărésc v. intr. Fac ștrengăriĭ: a ștrengări pin mahalale.

ștrengări vb. v. HOINĂRI. VAGABONDA.