Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

27 defini╚Ťii pentru ╚Ötrangulare

STRANGUL├ü, strangulez, vb. I. 1. Tranz. ╚Öi refl. A (se) omor├« prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) g├ótui. 2. Tranz. A ├«n─âbu╚Öi, a sufoca. 3. Tranz. A mic╚Öora l─â╚Ťimea sec╚Ťiunii de curgere a unui fluid ├«ntr-o conduct─â, pe cursul unei ape etc. [Var.: ╚Ötrangul├í vb. I] ÔÇô Din lat. strangulare.
STRANGUL├üRE, strangul─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) strangula ╚Öi rezultatul ei; strangula╚Ťie. ÔÖŽ (Med.; pop.) Ocluzie intestinal─â. [Var.: ╚Ötrangul├íre s. f.] ÔÇô V. strangula.
╚śTRANGUL├ü vb. I v. strangula.
╚śTRANGUL├üRE s. f. v. strangulare.
STRANGUL├ü, strangulez, vb. I. 1. Tranz. ╚Öi refl. A (se) omor├« prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) g├ótui. 2. Tranz. A ├«n─âbu╚Öi, a sufoca. 3. Tranz. A mic╚Öora l─â╚Ťimea sec╚Ťiunii de curgere a unui fluid ├«ntr-o conduct─â, pe cursul unei ape etc. [Var.: ╚Ötrangul├í vb. I] ÔÇô Din lat. strangulare.
STRANGUL├üRE, strangul─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) strangula ╚Öi rezultatul ei; strangula╚Ťie. ÔÖŽ (Med.; pop.) Ocluziune intestinal─â. [Var.: ╚Ötrangul├íre s. f.] ÔÇô V. strangula.
╚śTRANGUL├ü vb. I v. strangula.
╚śTRANGUL├üRE s. f. v. strangulare.
STRANGUL├ü, strangulez, vb. I. Tranz. 1. A omor├« pe cineva str├«ng├«ndu-l de g├«t; a sugruma, a g├«tui. 2. A ├«n─âbu╚Öi, a sufoca. Evantia, fr─âm├«nt├«nd ├«ntre degete un col╚Ť de batist─â, ├«ncepu cu vocea stins─â, ├«ntret─âiat─â de emo╚Ťia care o strangula. BART, E. 349. 3. A mic╚Öora l─â╚Ťimea sec╚Ťiunii de curgere a unui fluid ├«ntr-o conduct─â.
STRANGUL├üRE, strangul─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a strangula ╚Öi rezultatul ei. 1. Sugrumare, g├«tuire. 2. ├Än─âbu╚Öire a unui proces ├«n dezvoltare; oprire momentan─â a lucrului ├«ntr-o ramur─â de produc╚Ťie (ca urmare a lipsei de armonizare ├«ntre diferite sectoare care depind unele de altele); g├«tuire. Produc╚Ťie continu─â, f─âr─â strangul─âri. 3. Reducere a diametrului unei conducte, sc─âdere pe o por╚Ťiune restr├«ns─â a sec╚Ťiunii transversale a unei bare. 4. Ocluzie intestinal─â.
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulắrii; pl. strangulắri
strangul├í vb., ind. prez. 1 sg. strangul├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. strangule├íz─â
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulării; pl. strangulări
STRANGULÁ vb. 1. v. sugruma. 2. v. spânzura. 3. v. înăbuși.
STRANGULÁRE s. 1. v. sugrumare. 2. v. spânzurare.
STRANGULÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. tr. A înăbuși, a sufoca. 3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i. -lez. / < lat. strangulare].
STRANGUL├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a strangula ╚Öi rezultatul ei; g├ótuire; strangula╚Ťie. ÔÖŽ Zon─â de reducere a sec╚Ťiunii unui lichid aflat ├«ntr-o conduct─â. [< strangula].
STRANGUL├ü vb. I. tr., refl. a (se) sugruma, a (se) g├ótui. II. tr. 1. a ├«n─âbu╚Öi, a sufoca. ÔŚŐ (fig.) a ├«mpiedica exprimarea liber─â, a suprima (libert─â╚Ťile). 2. a reduce, pe o por╚Ťiune mic─â, diametrul unei conducte. (< lat. strangulare)
STRANGUL├üRE s. f. 1. ac╚Ťiunea de a strangula; g├ótuire; strangula╚Ťie. 2. zon─â de reducere a sec╚Ťiunii unui lichid aflat ├«ntr-o conduct─â. ÔŚŐ ├«ngustare a unui drum. (< strangula)
strangul├í (-l├ęz, -├ít), vb. ÔÇô A sugruma. Lat. strangulare (sec. XIX).
A STRANGUL├ü ~├ęz tranz. 1) A lipsi de respira╚Ťie, str├óng├ónd puternic de g├ót (p├ón─â la asfixiere); a g├ótui; a sugruma. 2) (despre haine, cing─âtori etc.) A incomoda prin str├óngere; a sugruma. 3) fig. (c─âi de curgere a unui fluid) A ├«ngusta pe o anumit─â por╚Ťiune; a g├ótui; a sugruma. 4) fig. (ac╚Ťiuni, manifest─âri etc.) A ├«mpiedica s─â se dezvolte sau a suprima printr-o constr├óngere; a sugruma. /<lat. strangulare
A SE STRANGUL├ü m─â ~├ęz intranz. 1) A se lipsi de respira╚Ťie prin str├óngere de g├ót; a se g├ótui; a se sugruma. 2) (despre r├óuri, drumuri, conducte etc.) A deveni (mai) ├«ngust pe unul din segmentele sale; a se sugruma. /<lat. strangulare
strangulà v. a strânge de gât.
*strangul├ęz v. tr. (lat. str├íngulo, -├íre, d. vgr. straggal├│o [care vine d. straggal├ę, funie, ngr. strangal─şa]; fr. ├ętrangler. V. str─âg─âlie). G├«tui, str├«ng de g├«t cu funia. V. refl. M─â sp├«nzur.
STRANGULA vb. 1. a g├«tui, a sugruma, (rar) a jugula, (├«nv. ╚Öi reg.) a ├«neca, a sugu╚Öa, (reg.) a ├«mbereg─â╚Ťi, a ├«nn─âdu╚Öi, a n─âdu╚Öi, a strugu╚Öa, a zg─âira, (prin Olt.) a bereg─âtui. (T├«lharul l-a ~.) 2. a (se) sp├«nzura. (De ce s-o fi ~?) 3. a ├«n─âbu╚Öi, a sufoca. (Emo╚Ťia ├«l ~; cu glasul ~ de emo╚Ťie.)
STRANGULARE s. g├«tuire, sugrumare, (rar) jugulare, strangula╚Ťie, (├«nv.) sugrum─âtur─â. (~ unei persoane.)

ștrangulare dex online | sinonim

ștrangulare definitie

Intrare: strangula
ștrangula verb grupa I conjugarea a II-a
strangula verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: strangulare
ștrangulare substantiv feminin
strangulare substantiv feminin