ștrangula definitie

16 definiții pentru ștrangula

STRANGULÁ, strangulez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [Var.: ștrangulá vb. I] – Din lat. strangulare.
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula.
STRANGULÁ, strangulez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [Var.: ștrangulá vb. I] – Din lat. strangulare.
ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula.
STRANGULÁ, strangulez, vb. I. Tranz. 1. A omorî pe cineva strîngîndu-l de gît; a sugruma, a gîtui. 2. A înăbuși, a sufoca. Evantia, frămîntînd între degete un colț de batistă, începu cu vocea stinsă, întretăiată de emoția care o strangula. BART, E. 349. 3. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă.
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză
strangulá vb., ind. prez. 1 sg. stranguléz, 3 sg. și pl. stranguleáză
STRANGULÁ vb. 1. v. sugruma. 2. v. spânzura. 3. v. înăbuși.
STRANGULÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. tr. A înăbuși, a sufoca. 3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i. -lez. / < lat. strangulare].
STRANGULÁ vb. I. tr., refl. a (se) sugruma, a (se) gâtui. II. tr. 1. a înăbuși, a sufoca. ◊ (fig.) a împiedica exprimarea liberă, a suprima (libertățile). 2. a reduce, pe o porțiune mică, diametrul unei conducte. (< lat. strangulare)
strangulá (-léz, -át), vb. – A sugruma. Lat. strangulare (sec. XIX).
A STRANGULÁ ~éz tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a sugruma. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a sugruma. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a gâtui; a sugruma. 4) fig. (acțiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a sugruma. /<lat. strangulare
A SE STRANGULÁ mă ~éz intranz. 1) A se lipsi de respirație prin strângere de gât; a se gâtui; a se sugruma. 2) (despre râuri, drumuri, conducte etc.) A deveni (mai) îngust pe unul din segmentele sale; a se sugruma. /<lat. strangulare
strangulà v. a strânge de gât.
*stranguléz v. tr. (lat. strángulo, -áre, d. vgr. straggalóo [care vine d. straggalé, funie, ngr. strangalĭa]; fr. étrangler. V. străgălie). Gîtui, strîng de gît cu funia. V. refl. Mă spînzur.
STRANGULA vb. 1. a gîtui, a sugruma, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tîlharul l-a ~.) 2. a (se) spînzura. (De ce s-o fi ~?) 3. a înăbuși, a sufoca. (Emoția îl ~; cu glasul ~ de emoție.)

ștrangula dex

Intrare: strangula
ștrangula verb grupa I conjugarea a II-a
strangula verb grupa I conjugarea a II-a