Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru știutor

ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare, adj. Care știe, care cunoaște, care este informat; care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). ◊ (Substantivat) Știutor de carte = persoană care știe să citească și să scrie. [Pr.: ști-u-] – Ști + suf. -tor.
ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare, adj. Care știe, care cunoaște, care este informat; care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). ◊ (Substantivat) Știutor de carte = persoană care știe să citească și să scrie. [Pr.: ști-u-] – Ști + suf. -tor.
ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare, adj. (Învechit) Care știe, care cunoaște (ceva); care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). Jupîn ghicitor! Eu te văz prea bine că ești știutor. PANN, P. V. I 37. Să fim... știutori, cunoscători și înțelepți. DRĂGHICI, R. 37. ◊ (Astăzi substantivat, în expr.) Știutor de carte = persoană care posedă cunoștințe elementare de citit, și de scris. Școala contribuie la înmulțirea numărului știutorilor de carte. L. ROM. 1953, nr. 4, 51. Procentul știutorilor de carte din Romînia. C. PETRESCU, A. 464.
știutór (ști-u-) adj. m., pl. știutóri; f. sg. și pl. știutoáre
știutór adj. m. (sil. ști-u-), pl. știutóri; f. sg. și pl. știutoáre
ȘTIUTÓR adj. v. citit, erudit, învățat, savant.
ȘTIUTÓR adj., s. v. cunoscător.
Știutor ≠ neștiutor
ȘTIUTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care știe; care cunoaște. ◊ ~ de carte persoană care știe să citească și să scrie. [Sil. ști-u-] /a ști + suf. ~tor
știutor m. cel ce știe, învățat: știutor de limbi.
știutór, -oáre adj. Care știe, învățat: știutor de limbĭ.
știutor adj., s. v. CUNOSCĂTOR.
știutor adj. v. CITIT. ERUDIT. ÎNVĂȚAT. SAVANT.

știutor dex online | sinonim

știutor definitie

Intrare: știutor
știutor adjectiv
  • silabisire: ști-u-