Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru știucă

ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață (Esox lucius). Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., sb. štuka.
ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka.
ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, de culoare cenușiu-verzuie pe spate și alb-gălbuie pe burtă, cu gura mare, înarmată cu o mulțime de dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață (Esox lucius). Cu mari jertfe, am izbutit să-mi înjgheb o undiță pentru știucă. SADOVEANU, Î. A. 17. Te poftesc să mănînci cu mine, căci nici eu n-am mîncat. Am ciorbă de știucă și o mămăligă aproape întreagă. GALACTION, O. I 47. La marginea unui eleșteu o știucă se zbătea de moarte pe uscat. ISPIRESCU, L. 43.
știúcă s. f., g.-d. art. știúcii; pl. știuci
!știúcă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. știúcii-de-máre; pl. știuci-de-máre
știúcă s. f., g.-d. art. știúcii; pl. știuci
știúcă-de-máre s. f.
ȘTIÚCĂ s. (IHT.) 1. (Esox lucius) (pop.) lupul-bălții, (reg.) mârliță. 2. știucă-de-mare (Belone belone euxini) = zărgan, (reg.) țipar-de-mare.
știúcă (-ci), s. f.1. Pește răpitor (Esox lucius). – 2. (Arg.) Pantof. Sl., cf. bg., rus. štuka (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 394).
ȘTIÚCĂ ~ci f. Pește dulcicol răpitor, de talie medie, cu corp prelung, cu botul asemănător unui cioc de rață și cu gură largă. ◊ ~-de-mare pește marin de talie medie, cu botul în forma unui cioc de barză, având corp cilindric de culoare verzuie pe spate și albă pe burta; zărgan. [G.-D. știucii] /<bulg., sb. štuka
știúcă, știúci, s.f. (pop.) avion german de bombardament, folosit în al doilea război mondial.
știucă f. pește foarte lacom de ape dulci, cu carnea albă și tare, cu capul turtit și dinții ascuțiți (Esox lucius). [Bulg. ȘTIUKA].
ștĭucă (est) și ștúcă (vest) f., pl. ĭ (bg. sîrb. štuka, rus. ščúka; ung. csuka). Un pește de apă dulce foarte lacom, cu capu lung și turtit, cu dințiĭ ascuțiți și carnea albă și plină de oase (esox lucius). P. ceĭlalți peștĭ, e ceĭa ce e lupu p. oĭ. În pĭață se vinde ĭeftin și-l cumpără mult Jidaniĭ.
ȘTIU s. (IHT.) 1. (Esox lucius) (pop.) lupul-bălții, (reg.) mîrliță. 2. știucă-de-mare (Belone belone euxini) = zărgan, (reg.) țipar-de-mare.
știúcă s. f. (lb. vorbită) ♦ 1. Pantofi cu vârful foarte ascuțit ◊ „Sandu a fost sfătuit de croitor să-și comande la prietenul de vis-à-vis [...] și o pereche de știuci.Sc. 7 I 61 p. 2. ♦ 2. Șofer care efectuează, ilegal, curse de taximetru cu mașina proprie ◊ „Ica a venit de la Gară cu o știucă.” (prin asemănare cu știuca, tip de pește prădător; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 394)

știucă dex online | sinonim

știucă definitie

Intrare: știucă
știucă substantiv feminin
Intrare: știucă-de-mare
știucă-de-mare substantiv feminin