ȘTÍRE, (
1) știri,
s. f. 1. Veste (în presă, la radio etc.), informație scurtă despre un eveniment; noutate. ◊
Expr. A ști de știrea (cuiva) sau a-i ști (cuiva de) știre = a avea vești despre cineva, a ști unde se află, ce face cineva. ♦ (
Concr.) Document; sursă de informație.
2. Cunoaștere, cunoștință. ◊
Loc. adv. Cu (sau fără) știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva;
p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva. În știrea cuiva = în grija sau în paza cuiva.
Loc. vb. A da (cuiva) de știre = a vesti, a anunța. –
V. ști. ȘTÍRE, știri,
s. f. 1. Veste, informație; noutate. ◊
Expr. A ști de știrea (cuiva) sau a-i ști (cuiva de) știre = a avea vești despre cineva, a ști unde se află, ce face cineva. ♦ (
Concr.) Document; sursă de informație.
2. Cunoaștere, cunoștință. ◊
Loc. adv. cu (sau fără) știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva;
p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva. În știrea cuiva = în grija sau în paza cuiva. A da (cuiva) de știre = a vesti, a anunța. –
V. ști. ȘTÍRE, știri,
s. f. 1. Veste, informație; noutate. Acum un ceas am primit știrea. DUMITRIU, N. 112. Radiojurnalul de duminică transmite știrile cele mai importante ale săptâmînii. BARANGA, I. 167. De-or întreba în sat de-a mea venire, Tu-n loc de adevăr să spui Că n-ai de mine știre. COȘBUC, P. I 78. ◊
Expr. A da de știre v. d a3 (I 11). (Învechit)
A (se) face (de) știre = a (se) comunica, a (se) înștiința. De cu sară se făcuse de știre tuturor boierilor să se adune a doua zi. NEGRUZZI, S. I 148. Ieremia-vodă... făcu știre cardinalului că Mihai- 6 vodă voiește a intra în Ardeal. BĂLCESCU, O. II 222.
A ști de știrea cuiva sau
a-i ști cuiva de știre (sau, rar,
a-i ști cuiva știre) = a avea vești (despre cineva), a ști unde se află, ce face; a-i păsa de cineva. Udrea are poruncă să o ducă într-un loc ascuns, unde nimeni să nu-i știe de știre. GANE, N. II 75. El a-ntrebat pe toți d-a rîndul, Dar nimeni știre nu-i știa. COȘBUC, P. I 100. Nimeni nu-i știe de știre, Nimeni soarta-i n-o-mblînzește, nimeni fruntea nu-i mîngîie. EMINESCU, O. I 52. ♦ (Concretizat) Act, document, izvor care servește ca sursă de informație. Despre frații și surorile lui Eminescu avem știri puține și nesigure. CĂLINESCU, E. 31.
2. Cunoaștere, cunoștință (despre ceva). N-are de unde să fie documentul! Noi n-avem nici o știre, striga moș Șărban. BUJOR, S. 125. ◊
Expr. Cu (sau
fără) știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva;
p. ext. cu (sau fără) învoirea sau încuviințarea cuiva. Nu-i dă voie să facă o singură mișcare fără știrea ei. C. PETRESCU, C. V. 217. Au luat de la crîșmar cîte trei lei pe cîte trei băniți de fasole, fără știrea bărbaților. SP. POPESCU, M. G. 23. Stați!... încotro vă duceți, boieri, fără-a mea știre? ALECSANDRI, T. II 94. (Învechit)
A avea în (sau
de)
știre = a lua cunoștință de ceva, a ști sau a afla ceva. Fiicele mele, s-aveți în știre c-am găsit să vă căsătoresc pe-amîndouă. ODOBESCU, la TDRG. Ia, am venit și eu cu cumătră oaie să mai vorbim cîte ceva de-ale noastre, de care d-voastră bărbații, nu trebuie să aveți de știre. ȘEZ. III 112.
În știrea cuiva = în grija, în paza cuiva sau la cheremul cuiva. Fără voie luai steagul din mînile lui, și mă aruncai pe scară, în știrea lui dumnezeu. GANE, N. II 110. Se suie cu toții și pornesc în știrea mării, în voia întîmplării. SEVASTOS, la TDRG.
știrésc v. tr. (rus. ščéritĭ, ceh. štĭeriti, štiriti, a rînji. V.
oțărăsc). Est. Zgîriĭ căptușeala guriĭ saŭ a gîtuluĭ după o mîncare prea sărată saŭ ardeĭată după care n’aĭ băut apă saŭ după o răceală: mi s’a știrit gura. Tușesc hîrîit după un rachŭ prea tare saŭ un borș prea ferbinte: dădu de dușcă rachiu și-șĭ știri cu putere gîtu (Sadov. VR. 1911, 3, 332). V.
strepezesc.