ȘTIRBÍNĂ s. v. ciobitură, ciocnitură, știrbitură.

știrbínă, știrbíne și știrbíni, s.f. (înv. și reg.) 1. loc gol între dinți; știrbitură. 2. loc unde marginea unui obiect este ruptă; ciublitură. 3. locul unde se rupe o măsea la roata morii.

știrbină f. 1. știrbitură; 2. locul unde se rupe o măsea la roata morii: lasă că vine roata la știrbină. [Slav. ȘTRŬBINA, fragment, lacună].

știrbínă f., pl. e și ĭ (vsl. štrŭbina, frîntură, lacună; bg. stŭrbina, rus. ščerbina, ceh. štĭerbina, crăpătură). Știrbitura, locu unde s’a frînt un dinte la roata moriĭ. A-țĭ veni și ție roata la știrbină, a ajunge și tu la nevoĭe: apa vine la matcă, și roata la știrbină, mojicu trage la teapă, îșĭ dă în teapă.

știrbină s. v. CIOBITURĂ. CIOCNITURĂ. ȘTIRBITURĂ.