Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru știobâlcâit

ȘTIOBÂLCĂÍ, știobălcăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda cu zgomot în apă; a (se) bălăci. – Știobâlc + suf. -ăi.
ȘTIOBÂLCĂÍ, știobâlcăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda cu zgomot în apă; a (se) bălăci. – Știobâlc + suf. -ăi.
ȘTIOBÎLCÎÍ, știobîlcîiesc, vb. IV. Tranz. A cufunda (pe cineva) cu zgomot în apă. O spală bine ca să se facă albă, știobîlcîind-o de cîteva ori prin apă. ȘEZ. III 187. ♦ Intranz. și refl. A cădea cu zgomot în apă.
știobâlcăí (a ~) (reg.) (știo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știobâlcăiésc, imperf. 3 sg. știobâlcăiá; conj. prez. 3 să știobâlcăiáscă
știobâlcăí vb. (sil. știo-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știobâlcăiésc, imperf. 3 sg. știobâlcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. știobâlcăiáscă
ȘTIOBÂLCĂÍ vb. v. bălăci.
A ȘTIOBÂLCĂÍ ~iésc intranz. pop. (despre un corp care cade într-un lichid) A se cufunda brusc, producând un sunet caracteristic. /știobâlc + suf. ~ăi
știobîlcăi vb. v. BĂLĂCI.

știobâlcâit dex online | sinonim

știobâlcâit definitie

Intrare: știobâlcâit
știobâlcâit participiu
Intrare: știobâlcăi
știobâlcăi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv
  • silabisire: știo-
știobâlcâi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a tranzitiv