Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru ștergură

ȘTÉRGURĂ, șterguri, s. f. (Reg.) Ștergar (1). – Șterge + suf. -ură.
ȘTÉRGURĂ, șterguri, s. f. (Reg.) Ștergar (1). – Șterge + suf. -ură.
ȘTÉRGURĂ, șterguri, s. f. (Regional) 1. Ștergar. O ștergură de in, Ca buzele să ne ștergem. SEVASTOS, IST. 97. 2. Obiect cu care se șterge, se curăță, ◊ ștergătoare. În pădure născui, în pădure crescut, Acasă de m-au adus, Ștergura casei m-au pus (Mătura). GOROVEI, C. 223.
ștérgură (reg.) s. f., g.-d. art. ștérgurii; pl. ștérguri
ștérgură s. f., g.-d. art. ștérgurii; pl. ștérguri
ȘTÉRGURĂ s. v. prosop, șervet, ștergar.
ștérgură1, ștérguri, s.f. (reg.) 1. ștergar. 2. batistă. 3. năframă.
ștérgură2, ștérguri, s.f. (reg.) gunoi, impuritate.
ștérgură f., pl. ĭ (d. șterg orĭ lat. *extérgula). Trans. Ștergar. V. mîneștergură.
ștergură s. v. PROSOP. ȘERVET. ȘTERGAR.
ștérgură, șterguri, (ștergar, ștergător), s.f. – 1. Prosop; ștergură de obraz. Se țese din cânepă, cu zimțișori la capete. 2. Piesă textilă de mari dimensiuni, țesută în patru ițe, ornamentată cu motive geometrice sau florale; se atârnă la icoane sau blide: „Pe pereți, cu șterguri multe” (Calendar, 1980). – Din șterge „a curăța” + suf. -ură (Scriban, DER, DEX, MDA).
ștérgură, -i, (ștergar, ștergător), s.f. – 1. Prosop; ștergură de obraz; se țese din cânepă, cu zimțișori la capete. 2. Piesă textilă de mari dimensiuni, țesută în patru ițe, ornamentată cu motive geometrice sau florale; se atârnă la icoane sau blide: „Pe pereți, cu șterguri multe” (Calendar 1980). – Din șterge „a curăța” + -ură (DER, DEX).

ștergură dex online | sinonim

ștergură definitie

Intrare: ștergură
ștergură substantiv feminin