Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru șterț

ȘTERȚ, șterțuri, s. n. (Reg.) 1. Băț mai gros la un capăt cu care se amestecă zerul, laptele în care s-a pus cheag etc. 2. Fitil pentru opaiț făcut din cârpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mână portativă, asemănătoare cu un opaiț folosită în trecut. – Din germ. Sterz.
ȘTERȚ, șterțuri, s. n. (Reg.) 1. Băț mai gros la un capăt cu care se amestecă zerul, laptele în care s-a pus cheag etc. 2. Fitil pentru opaiț făcut din cârpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut. – Din germ. Sterz.
ȘTERȚ, șterțuri, s. n. 1. Unealtă pentru mestecat zerul, alcătuită dintr-un băț care are unul din capete mai gros; tăujer. Operația mestecării... cu tăujerul sau șterțul se cheamă urdeală. PAMFILE, I. C. 34. 2. Fitil pentru opaiț, făcut din cîrpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mînă, care arde cu seu sau cu ulei de rapiță.
șterț (reg.) s. n., pl. ștérțuri
șterț s. n., pl. ștérțuri
ȘTERȚ s. v. feștilă, fitil, opaiț.
șterț1, ștérțuri, s.n. (reg.) 1. băț mai gros la un capăt, cu care se mestecă zerul și laptele în care s-a pus cheag. 2. fitil pentru opaiț făcut din cârpă; opaiț. 3. lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut; lampa minerului. 4. băț cu pămătuf la un capăt, folosit pentru a curăța vatra cuptorului sau coșul casei. 5. mătură uzată. 6. făcăleț de mestecat mămăliga. 7. (în forma: ștearț) candelă. 8. felinar portativ. 9. (în forma: știarț) flacără. 10. fitil, feștilă.
șterț2, ștérțuri, s.n. și șterți, s.m. (reg.) 1. (s.n.) basma, broboadă. 2. (s.n.) cârpă de șters. 3. (s.m.) bărbat ușuratic.
sterț n. 1. fitil de opaiț; 2. lampa minerilor ardeleni. [Origină necunoscută].
șterț n., pl. urĭ (germ. sterz, coadă, mîner, toartă). Trans. Lopățica cu care se amestecă jintița în căldare (numită tăŭjar la R. S. și ștircă la Hațeg). Ghĭoagă (V. melesteŭ). Lampă de umblat pin mină (numită și ștearț). V. opaiță.
șterț s. v. FEȘTILĂ. FITIL. OPAIȚ.
șterț, șterțuri, s.n. – (reg.) Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda (Papahagi, 1925; Georgeoni, 1936). – Din germ. Sterz „coadă, mâner” (Scriban, Papahagi, DEX, MDA).
șterț, -uri, s.n. – Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda (Papahagi 1925; Georgeoni 1936). – Din germ. Sterz (Papahagi; DEX).

șterț dex online | sinonim

șterț definitie

Intrare: șterț
șterț substantiv neutru