șteobî́lc (eo dift.) interj. (imit. ca și bîldîbîc și rudă cu rus. búlĭkatĭ, a gîlgîi). Est. Arată zgomotu unuĭa care sare de odată și se cufundă: broscoĭu șteobîlc în șteoaluă. – În Olt cĭobî́lc. V. șovî́lc.