ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanșeitatea îmbinării. – Din germ. stemmen.

ȘTEMUÍRE, ștemuiri, s. f. Acțiunea de a ștemui și rezultatul ei. – V. ștemui.

ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanșeitatea îmbinării. – Din germ. stemmen.

ȘTEMUÍRE, ștemuiri, s. f. Acțiunea de a ștemui și rezultatul ei. – V. ștemui.

ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi (cu o daltă specială) marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru ă asigura etanșeitatea îmbinării.

ȘTEMUÍRE, ștemuiri, s. f. Acțiunea de a ștemui și rezultatul ei.

ștemuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștemuiésc, imperf. 3 sg. ștemuiá; conj. prez. 3 să ștemuiáscă

ștemuíre s. f., g.-d. art. ștemuírii; pl. ștemuíri

ștemuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștemuiésc, imperf. 3 sg. ștemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștemuiáscă

ștemuire s. f., g.-d. art. ștemuírii; pl. ștemuíri

ȘTEMUÍRE s. (TEHN.) matare, ștemuit. (~ metalului.)

ȘTEMUÍ vb. tr. a etanșa marginile tablelor nituite, cu ajutorul unei unelte speciale. (după germ. stemmen)

A ȘTEMUÍ ~iésc tranz. (piese de tablă sau de metal) A îmbina rigid prin îndoirea și presarea marginilor sau prin nituire. /<germ. stemmen

ȘTEMUIRE s. (TEHN.) matare, ștemuit. (~ metalului.)