ȘTEÁZĂ, șteze, s. f. (Reg.) 1. Piuă de bătut postav; p. ext. clădire în care se află instalată această piuă. 2. Instalație rudimentară formată dintr-o împletitură de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături. – Et. nec.

ȘTEÁZĂ, șteze, s. f. (Reg.) 1. Piuă de bătut postav; p. ext. clădire în care se află instalată această piuă. 2. Instalație rudimentară, formată dintr-o împletitură de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături. – Et. nec.

ȘTEÁZĂ, șteze, s. f. (Regional) Cadă împletită din nuiele, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături; piuă. Se mai numește încă și ștează (piuă în care bat pănură). PAMFILE, I. C. 305. încep a se scoate: casa, masa, plugu, coasa... șteaza, piua, moara. ȘEZ. II 210.

șteáză (reg.) s. f., g.-d. art. ștézei; pl. ștéze

șteáză s. f., g.-d. art. ștézei, pl. ștéze

ȘTEÁZĂ s. v. leaț, piuă, stinghie, șipcă.

șteáză (-éze), s. f. – Nuia cu care se țin separate ochiurile plasei. Lat. schidia „așchie” (Diculescu, Elementele, 467; Pușcariu, Dacor., V, 754; REW 7689), cf. it. scheggia, fr. esquille. Pentru rom. e mai bine să se pornească de la lat. scida < gr. σχίδη „fîșie smulsă”.

șteáză (-éze), s. f. – (Trans.) Piuă. Origine necunoscută. Der., în gr. σχεδία „coș” (Diculescu, Elementele, 466) pare îndoielnică. Dacă este cuvînt identic cu celui anterior, rămîne de explicat schimbarea semantică. – Der. șteza, vb. (a da la piuă); ștezar, s. m. (piuar).

șteáză1, ștéze, s.f. (reg.) 1. piuă de bătut postav. 2. clădire în care se află instalată această piuă. 3. instalație rudimentară formată dintr-o împletitură circulară de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături groase. 4. cădere de apă. 5. stavilă la moară.

șteáză2, ștéze, s.f. (reg.) 1. stinghie; leaț. 2. fuscel (la scară). 3. băț de lemn pe care se împletesc cu iglița ochiurile de la mreajă.

píŭă f., pl. pive (lat. *pilla, din pilula, dim. d. pila, piŭă, din [*pinsla, d. pínsere, a pisa], de unde s’a făcut piă [Cant.] și pio [Biblia 1688], apoĭ piŭă [după ziŭă, steaŭă]. În forma rară pivă și’n pl. pive, v s’a desvoltat ca și’n mădúvă, din *mădúŭă. Forma pmt. *pilă [ca oală] se vede’n împilez. V. pisez). Vas gros de lemn orĭ de metal în care se pisează cu pisălogu (V. piuliță, havan, găvan, mojar). Mortier, săcăluș, tun scurt și gros (Vechĭ). Mașină de bătut (de îndesat) postav grosolan (numită și dîrstă și ștează). Fabrică de asemenea postav. Gaură făcută într’un butuc orĭ într’o peatră ca să înțepeneștĭ în ĭa o cruice ș. a. A te pune piŭă, a te ghemui așa în cît altu să poată pune picĭoru pe tine ca să sară dincolo. A te pune piŭă p. cineva, a te expune să suferĭ în locu luĭ. A bate apa’n piŭă, a munci fără folos. – În Ml. pl. și piĭ (rev. I. Crg. 7, 264), la Hațeg și pie (Gr. S. 1937, 144 și 177).

șteáză f., pl. eze. Trans. Piŭă, dîrstă, fabrică de postav gros.

ștează s. v. LEAȚ. PIUĂ. STINGHIE. ȘIPCĂ.