ȘTAFÉTĂ, ștafete, s. f. 1. (Înv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; ștafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special; p. ext. veste, știre. ◊ Expr. Fam. A umbla cu ștafeta sau a duce ștafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti. 3. Concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare, fracționată în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația marcării schimbului de ștafetă (obiect portabil, semnal vizual sau auditiv). ♦ Obiect convențional care se transmite succesiv într-o astfel de competiție. ♦ Sportiv care participă la o ștafetă (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.

ȘTAFÉTĂ, ștafete, s. f. 1. (Înv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; ștafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: p. ext. veste, știre. ◊ Expr. Fam. A umbla cu ștafeta sau a duce ștafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti. 3. Concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația de a transmite coechipierului următor un obiect convențional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect convențional care se transmite succesiv într-o astfel de competiție. ♦ Sportiv care participă la o ștafetă (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.

STAFÉTĂ s. f. v. ștafetă.

ȘTAFÉTĂ, ștafete, s. f. 1. (Învechit și arhaizant) Curier special (de obicei călăreț) care duce scrisori, ordine sau mesaje urgente. V. curier. Ștafeta lui Duca se grăbește, pe drumul cel mai bun, la capuchehaia țarigrădeană a Moldovei, ca să-l puie în cunoștință că vine un sol franțuz la Poartă. SADOVEANU, Z. C. 176. Trimisese numai un ofițer de serviciu... să vadă despre ce e vorba și să-l ție la curent prin ștafete. CAMIL PETRESCU, O. II 227. Se apropiase să afle ce-a spus ștafeta. REBREANU, R. II 83. Îndată porniră ștafetele pe la boierii din țară. NEGRUZZI, S. I 160. 2. Mesaj, veste sau comunicare urgentă dusă de un curier special. Tot Ion era purtătorul nostru de ștafete. GANE, N. III 30. Într-o seară... iată-i sosește o ștafetă. CARAGIALE, O. III 91. Îți aduc o ștafetă de la Ipsilant. FILIMON, la TDRG. ◊ Expr. A umbla (sau a da goană) cu ștafeta = a umbla cu vorba, a purta vorbe; a bîrfi, a cleveti. Nu mai am teama că ai să dai goană cu ștafeta. C. PETRESCU, A. R. 36. 3. Concurs de echipe (la alergare, schi sau înot), pe diferite distanțe, în care la fiecare etapă a parcursului se schimbă concurentul fiecărei echipe, după ce a transmis tovarășului următor un obiect convențional (baston, mesaj etc.), care trebuie dus la punctul final. în uralele mulțimii, care îi aruncă flori în cale, ultimul schimb al ștafetei parcurge pista și se oprește în fața tribunei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2730. ♦ Obiect convențional (baston, mesaj etc.) transmis într-o competiție sportivă. Purtată de mii și mii de brațe tinerești, după ce a străbătut, timp de aproape două luni, munți și fluvii, țări, nenumărate orașe și sate, Ștafeta internațională a păcii a ajuns pe marele stadion al înfrățirii tineretului lumii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2730. 4. Persoană care ia parte la competiții de alergare ca înlocuitor într-un șir de transmițători ai unui mesaj sau ai unui semn simbolic. – Variantă: stafétă s. f.

ștafétă s. f., g.-d. art. ștafétei; pl. ștaféte

ștafétă s. f., pl. ștaféte

ȘTAFÉTĂ s. curier, mesager, (înv. și reg.) olac, olăcar, (înv.) menzil, paic, pion, poștă, tabelar, tătar, vătășel. (A sosit o ~ călare.)

ȘTAFÉTĂ s. v. știre, veste.

ȘTAFÉTĂ s.f. Probă sportivă pe echipe (la atletism, natație etc.), care se desfășoară pe distanțe împărțite pe etape, fiecare distanță fiind străbătută de către un concurent, care transmite coechipierului următor un obiect convențional. ♦ Obiectul însuși. [< rus. estafeta, germ. Stafette, cf. it. staffetta].

ȘTAFÉTĂ s. f. 1. (în trecut) curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente. 2. probă sportivă pe echipe (la atletism, natație etc.) care se desfășoară pe distanțe împărțite pe etape, fiecare distanță fiind străbătută de către un concurent care transmite coechipierului următor un obiect convențional. ◊ sportivul care ia parte. ◊ obiectul însuși. (< it. staffetta, germ. Stafette)

ștafétă (-te), s. f. – 1. Trimis, mesager. – 2. Mesaj, scrisoare. – 3. (Fam.) Bîrfitor, clevetitor. – Var. stafetă. It. staffetta, parțial prin intermediul germ. Stafette, pol. sztafeta (Tiktin; Iordan, Dift., 100; cf. Roesler 576). – Der. ștafetar, s. m. (rar, mesager).

ȘTAFÉTĂ ~e f. 1) înv. v. ȘTAFETAR. 2) Mesaj urgent transmis printr-un curier special. ◊ A umbla cu (sau a duce) ~a a răspândi zvonuri, vorbe calomnioase; a bârfi. 3) Probă sportivă constând din patru etape parcurse succesiv de participanți, care transmit coechipierului următor un obiect convențional. 4) Obiect care se transmite de la un sportiv la altul în această probă, 5) fig. Tradiție demnă de urmat, transmisă de la o generație la alta. A prelua ~a. /<it. staffeta, fr. estafétte

ștafetă (stafetă) f. curier special. [Nemț. STAFFETTE].

*stafétă[1] f., pl. e (fr. estafeite, d. it. staffetta, dim. d. staffa [de orig. germ.], scară de șa, adică „curier călare”. D. fr. vine germ. stafette). Curier (călare). Fam. Iron. Veste dusă de la unu la altu din obișnuința de a bîrfi: baba a și sosit cu ștafeta. – Pop. ștafetă (după germ.).

ștafétă, -etár, V. st-.

ștafetă s. v. ȘTIRE. VESTE.

ȘTAFETĂ s. curier, mesager, (înv. și reg.) olac, olăcar, (înv.) menzil, paic, pion, poștă, tabelar, tătar, vătășel. (A sosit o ~ călare.)

a duce poșta / ștafeta expr. 1. a bârfi. 2. a se ține de intrigi.

a umbla cu ștafeta expr. a purta vorba, a bârfi, a cleveti.