SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, s. m., s. f. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, subst. I. S. m. și f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă. 2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații). II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [Pr.: spi-on] – Din germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.

SPIÓN, SPIOÁNĂ, spioni, spioane, s. m. și f. 1. Persoană care urmărește și se străduiește să afle secrete de natură militară, politică, economică etc. ale unui stat, pentru a le transmite altui stat, de obicei dușman, de care este angajată și plătită. Gazetele intervenționiste înjurau puterile centrale, vedeau pretutindeni spioni și trădători în serviciul acestora. PAS, Z. II 170. Se șoptea că ar fi spion austriac. BART, E. 365. 2. Persoană care pîndește, iscodește și caută să afle ce spune, ce tace sau ce intenționează să facă cineva (pentru a informa pe altul de care, de obicei, este angajată în acest scop). Ofițerul de jandarmi avea spioni destui la ateliere, putea fi informat. VORNIC, P. 215. Așa? Care vrea să zică... ești spion d-ta? Apoi, așteaptă... dacă-i așa, să-ți dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. ALECSANDRI, T. I 217. – Variantă: șpión, șpioánă (DUMITRIU, N. 179, SADOVEANU, P. M. 292, CONTEMPORANUL, III 573) s. m. și f.

ȘPIÓN, -OÁNĂ s. m. și f. v. spion.

spioánă (spi-oa-) s. f., g.-d. art. spioánei; pl. spioáne

spioánă s. f. (sil. spi-oa-), g.-d. art. spioánei; pl. spioáne

SPIÓN s. iscoadă, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) cearșit, limbă, privitor. (A prinde un ~.)

SPIÓN, -OÁNĂ s.m. și f. 1. Cel care face spionaj pentru un stat într-un alt stat. 2. Cel care pândește, observă pe alții pentru a furniza cuiva informații; iscoadă. // s.m. Oglindă oblică instalată în fața unei ferestre sau lentilă mică introdusă într-o ușă, prin care se poate vedea în afară fără a fi văzut. [Pron. spi-on, spi-oa-nă, var. șpion, -oană s.m.f. / < it. spione, cf. fr. espion].

ȘPIÓN, -OÁNĂ s.m. și f. v. spion.

SPIÓN, -OÁNĂ I. s. m. f. 1. cel care face spionaj pentru un stat într-un alt stat. 2. cel care pândește, observă pe alții pentru a furniza cuiva informații. II. s. m. 1. oglindă oblică în fața unei ferestre sau lentilă mică într-o ușă, prin care se poate vedea în afară fără a fi văzut. 2. (tehn.) calibru pentru determinarea și verificarea jocurilor dintre două piese asamblate. 3. particulă nucleară cu masa apropiată de cea a pionului (2), dar având spin. (< germ. Spion, it. spione, după fr. espion, /II, 3/ engl. s/pinning/ + pion)

SPIÓN ~oánă (~óni, ~oáne) m. și f. Persoană care face spionaj. [Sil. spi-on] /<it. spione, germ. Spion, fr. espion

SPION s. iscoadă, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) cearșit, limbă, privitor. (A prinde un ~.)