Dicționare ale limbii române

2 intrări

8 definiții pentru șperțuit

ȘPERȚUÍ, șperțuiesc, vb. IV. Tranz. A da șperț; a mitui. – Șperț + suf. -ui.
ȘPERȚUÍ, șperțuiesc, vb. IV. Tranz. A da șperț; a mitui. – Șperț + suf. -ui.
ȘPERȚUÍ, șperțuiesc, vb. IV. Tranz. A mitui, a da șperț.
șperțuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șperțuiésc, imperf. 3 sg. șperțuiá; conj. prez. 3 să șperțuiáscă
șperțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șperțuiésc, imperf. 3 sg. șperțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șperțuiáscă
ȘPERȚUÍ vb. a mitui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)
A ȘPERȚUÍ ~iésc tranz. (persoane) pop. A câștiga de partea sa prin șperț; a mitui. /șperț + suf. ~ui
ȘPERȚUI vb. a mitui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mîzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

șperțuit dex online | sinonim

șperțuit definitie

Intrare: șperțuit
șperțuit participiu
Intrare: șperțui
șperțui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv