ȘPERȚÁR, -Ă, șperțari, -e, s. m. și f. Persoană care obișnuiește să primească sau să pretindă șperț. – Șperț + suf. -ar.

ȘPERȚÁR, -Ă, șperțari, -e, s. m. și f. Persoană care obișnuiește să primească sau să pretindă șperț. – Șperț + suf. -ar.

ȘPERȚÁR, șperțari, s. m. Persoană care primește în mod obișnuit șperț, pentru a face servicii ilegale.

șperțár (fam.) s. m., pl. șperțári

șperțár s. m., pl. șperțári

ȘPERȚÁR s. (fam. și peior.) ciubucar.

ȘPERȚÁR ~i m. pop. Persoană care ia sau care dă șperț; ciubucar. /șperț + suf. ~ar

șperțár, -ă s. Acela care primește șperț.

*ȘPERȚAR s. (fam. și peior.) ciubucar.