Dicționare ale limbii române

20 definiții pentru șovar

ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar.
ȘUVÁR s. m. v. șovar.
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, scr. ševar.
ȘUVÁR s. m. v. șovar.
ȘOVÁR s. n. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructele ca o măciucă (Sparganium ramosum); capul-ariciului; b) papură; c) rogoz. În mijlocul cîmpiilar, se ridicau cîteva stîni de șovar, pustii în lumina moartă. SADOVEANU, O. I 151. Popa bătu apoi patru stîlpi la capătul casei, doi meu înalți, doi mai scurți, alcătui trei pereți de nuiele, făcu acoperiș de șovar și grajdul fu gata. SLAVICI, O. I 65. Trestia și șovarul sînt scumpe în Bărăgan. ODOBESCU, S. III 18. 2. Fin cu mult rogoz. Cînd [fînul] are mult rogoz... se numește țîf, șovar. PAMFILE, A. R. 149.
ȘUVÁR, șuvari, s. m. (În compusul șuvar-de-munte) Plantă erbacee din familia g’ramineelor, cu tulpina dreaptă și cu flori mici, verzi-violete; crește prin finețe și este folosită ca nutreț (Poa trivialis).
șovár s. m.
șovár s. m.
ȘOVÁR s. (BOT.) 1. (Carex silvatica și pilosa) rogoz. 2. șovar-de-munte (Poa trivialis) = (reg.) firuță, fân.
ȘOVÁR s. v. buzdugan, papură.
șovár (-ri), s. m. – Rogoz (Typha angustifolia). – Var. șuvar. Sl., cf. sb., cr. ševar, rut. šuvar, pol. szuvara (Cihac, II, 392; Conev 45), mag. savar.
ȘOVÁR m. 1) Plantă acvatică, cu frunze înguste plutitoare și cu fructe în formă de măciucă. 2) Plantă erbacee acvatică, cu tulpină erectă și cu frunze liniare, din care se confecționează diferite obiecte (rogojini, coșuri etc.); papură. 3) Plantă erbacee, cu tulpină înaltă, cu frunze liniare, lungi, care crește prin locuri umede; rogoz. /<ucr. šuvar
șovar n. 1. un fel de trestie subțire cu care se acopere casele la țară; 2. Tr. papură. [Rut. ȘUVAR].
șovár m. ca plantă și n. ca material (rut. šúvar, pol. szuwar, sîrb. ševar, trestie, stuf; [ung. savar, o plantă chenopodiacee]). Vest. Papură cu frunza maĭ îngustă: casă învelită cu șovar. – Pe aĭurea = „buzdugan” (altă plantă).
ȘOVAR s. (BOT.) 1. (Carex silvatica și pilosa) rogoz. 2. șovar-de-munte (Poa trivialis) = (reg.) firuță, fîn.
șovar s. v. BUZDUGAN. PAPURĂ.
șovár, s.m. – v. șuvar („specie de măr”).
șúvar, (șovar), s.m. – (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); „iarbă rea, iarbă ca ovăzu” (Papahagi, 1925); „iarbă slabă, fără suc” (Bud, 1908): „În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar” (Papahagi, 1925: 208). 2. Loc șuvar = locus arundinosus (Bud, 1908). 3. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. – Cf. șovar (< ucr. šuvar, Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
șovár, -i, s.m. – v. șuvar.
șúvar, (șovar), s.m. – (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); „iarbă rea, iarbă ca ovăzu” (Papahagi 1925); „iarbă slabă, fără suc” (Bud 1908): „În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar” (Papahagi 1925: 208). 2. Loc șuvar „locus arundinosus” (Bud 1908). 3. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. – Din ucr. suvar (DEX).

șovar dex online | sinonim

șovar definitie

Intrare: șovar
șovar substantiv masculin (numai) singular
șuvar substantiv masculin (numai) singular