Dicționare ale limbii române

2 intrări

23 definiții pentru șovăire

ȘOVĂÍ, șovăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi.
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi.
ȘOVĂÍ, șóvăi și șovăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, clătinîndu-se; a se împletici. Ghiță Lungu șovăi către un cotlon al lui din chilia de lîngă moară. SADOVEANU, M. C. 133. Sprijinindu-se de pereți, șovăind, se strecură pe ușă. BART, E. 254. Mergea Ivan, șovăind, cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ (Poetic) Calea noastră curgea capricioasă pe poalele pădurii sau – azvîrlită dincolo de pîraie – șovăia prin pietrișuri, se pierdea în vadurile limpezi. GALACTION, O. I 38. ♦ (Despre lucruri) A se mișca, a oscila, a se clătina. Pluta, șovăind sub picioarele sale, îi clătină mîna tocmai în momentul cînd el descărca arma. GANE, N. I 81. ◊ (Prin metonimie) Luminările scăzute șovăiau. MACEDONSKI, O. I 84. 2. Fig. A fi nehotărît, a sta în cumpănă dacă să facă sau să spună un lucru; a nu se putea hotărî; a ezita. Cum de-a putut el șovăi odată? SADOVEANU, O. VII 163. Nu dorim vărsare de sînge, dar nu vom șovăi a întrebuința arma. REBREANU, R. II 235. Spuneți... Umilitu-m-am la voi? Șovăit-am în credință? BOLLIAC, O. 210. ◊ (Despre abstracte) Și-n pieptul lui mînia o clipă șovăiește. COȘBUC, P. I 142. 3. Fig. A se codi, a o suci, a o întoarce, a căuta pretexte. Ceilalți, nemaiavînd încotro șovăi, dieata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15. Auzi, Nițule?... De-acu n-ai încotro șovăi! ALECSANDRI, T. 1582.
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi; îndoială, nehotărîre, ezitare. O singură șovăire se pare c-am avut și eu și calul cel roib și soldatul care mîna. SADOVEANU, O. VIII 169. După o lungă șovăire, aprobă atacul gazetei. CAMIL PETRESCU, N. 133. După o scurtă șovăire, învățătorul se crezu dator să încunoștințeze pe oaspele său că domnii... nu vor fi prea încîntați cînd vor afla despre vizita aceasta. REBREANU, R. I 94. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = fără ezitare; neclintit, hotărît, dîrz. Marinarii trebuie să fie ascultători și să îndeplinească fără șovăire poruncile. CAMIL PETRESCU, T. II 181. Nu uita că eu M-am luptat în lume fără șovăire. MACEDONSKI, O. I 113.
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri
șovăí vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi/șovăiésc, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șóvăie/șovăiáscă
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri
ȘOVĂÍ vb. 1. v. împletici. 2. v. ezita. 3. a aștepta, a ezita. (N-a mai ~ o clipă și...)
ȘOVĂÍ vb. v. cârmi, coti, eschiva, fluctua, fluiera, fugi, scăpa, sustrage, șuiera, vira, vâjâi, vui.
ȘOVĂÍRE s. 1. v. nesiguranță. 2. v. ezitare. 3. dubiu, v. îndoială.
șovăí (șovăiésc, șovăít), vb.1. A se clătina, a se împletici. – 2. A ezita, a se codi, a fi nehotărît. – Var. înv. șuvăi, Bucov. șovoi și der. Creație expresivă, ca majoritatea vb. în ăi, cf. șopăi, țopăi, moțăi, cucăi etc. Ideea expresivă trebuie să fie cea de clătinare, comună tuturor der.Der. șovăială, s. f. (nesiguranță, ezitare); șovăielnic (var. șovăitor), adj. (nesigur, ezitant); șovăitură, s. f. (nesiguranță; sinuozitate, ocoliș, cotitură); șuvoi (var. șivoi, Trans. șioi), s. n. (flux, debit mare de apă), var. cf. șiroi; șuviță, s. f. (smoc de păr; pîrîiaș; fîșie, bandă), cu schimb de suf. și prin contaminare cu bg. ševe, ševica „șuviță” (după Cihac, II, 447, în loc de *juviță, din sl. šuvęža „legătură”). – Cf. șovîlc.
A ȘOVĂÍ șóvăi intranz. 1) A păși nesigur, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a se clătina. 2) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a ezita; a oscila; a balansa; a pendula. [Și șovăiesc] /<sl. šavati, bulg. šavam
ȘOVĂÍRE ~i f. v. A ȘOVĂI.Fără ~ fără ezitare; cu fermitate. /v. a șovai
șovăì v. 1. a se clătina pe picioare: intră șovăind; 2. fig. a nu fi sigur, a sta în cumpănă. [Dela un primitiv șov, oblic v. șovoit), de origină necunoscută].
șovăire f. nesiguranță, ezitațiune.
șóvăĭ și -ăĭésc v. intr. (cp. cu ung. csóválni, a clătina din cap, pol. szwankować, germ. schwanken, a șovăi, și cu rom. încovoĭ). Vechĭ. Merg cotind ca să scap de urmăritorĭ. Merg clătinîndu-mă (de boală orĭ de beție). Fig. Lungesc vorba ca să scap de răspuns. Azĭ. Preget, ezit, mă codesc, staŭ pe gîndurĭ, nu mă pot hotărî să fac ceva. – În nord și șovoĭesc. Vechĭ șu-. V. hodorogesc.
șovăíre f. Acțiunea de a șovăi.
șovăi vb. v. CÎRMI. COTI. ESCHIVA. FLUCTUA. FLUIERA. FUGI. SCĂPA. SUSTRAGE. ȘUIERA. VIRA. VÎJÎI. VUI.
ȘOVĂI vb. 1. a se clătina, a se împletici, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mălăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat ~ în mers.) 2. a se codi, a ezita, a pregeta, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tîntăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scîrciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atîrna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 3. a aștepta, a ezita. (N-a mai ~ o clipă și...)
ȘOVĂIRE s. 1. ezitare, nehotărîre, nesiguranță, șovăială. (~ cuiva la mers.) 2. codeală, codire, ezitare, fluctuație, îndoială, nehotărîre, pregetare, șovăială, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ lui era justificată.) 3. dubiu, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Domnea o stare de ~.)

șovăire dex online | sinonim

șovăire definitie

Intrare: șovăi
șovăi 1 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv
șovăi 2 1 -iesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: șovăire
șovăire substantiv feminin