ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊ Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. – Șovăi + suf. -eală.

ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊ Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. – Șovăi + suf. -eală.

ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. ezitare în acțiuni, în atitudini; șovăire. O mînă care a dovedit că nu știe ce-i șovăiala venea din hou în fruntea puterii armate. VORNIC, P. 160. Dincolo de ușă se ghici o șovăială intimidată. C. PETRESCU, C. V. 319. Mă luă niște fiori, Din tălpi pînă-n supțiori Și la cap d-o șovăială. MAT. FOLK. 92.

șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli

șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli

ȘOVĂIÁLĂ s. 1. v. nesiguranță. 2. v. ezitare. 3. v. îndoială.

ȘOVĂIÁLĂ s. v. eschivare, sustragere.

șovăĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a șovăi.

ȘOVĂIALĂ s. 1. ezitare, nehotărîre, nesiguranță, șovăire. (~ cuiva la mers.) 2. codeală, codire, ezitare, fluctuație, îndoială, nehotărîre, pregetare, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ lui era justificată.) 3. dubiu, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăire, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Domnea o stare de ~.)

șovăială s. v. ESCHIVARE. SUSTRAGERE.