ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi.

ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi.

ȘOVÎLCÎÍ, șovîlcîi, vb. IV. Intranz. A șchiopăta, a șontîcăi. A dat-o pe sama ciocîrlanului, care îndată a și pornit șovîlcîind. CREANGĂ, P. 94.

șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie

șovâlcăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șovâlcăi/șovâlcăiésc, imperf. 3 sg. șovâlcăiá

ȘOVÂLCĂÍ vb. v. șchiopăta.

ȘOVÂLCĂÍT adj. v. șchiop, șchiopătat.

ȘOVÂLCĂÍT s. v. șchiopătare.

A ȘOVÂLCĂÍ șovâlcăiésc intranz. pop. A merge cu dificultate (și făcând mișcări nefirești) din cauza infirmității unui picior; a șontâcăi; a șchiopăta. /șovâlc + suf. ~ăi

șovâlcăí, șovâlcăi, vb. IV (reg. și fam.) 1. a șchiopăta, a merge greu. 2. (despre obiecte) a se clătina; a sta să se răstoarne. 3. (în forma: șovâlcâi) a se legăna în vânt; a fâlfâi.

șovălcăí v. Mold. a merge din greu, a șchiopăta (CR.).

șovî́lcăĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. șovîlc. V. șolcăĭ, șovăĭesc). Nord. Șontîcăĭ, fac șovîlc-șovîlc în mers.

șovîlcăi vb. v. ȘCHIOPĂTA.

șovîlcăit adj. v. ȘCHIOP. ȘCHIOPĂTAT.

șovîlcăit s. v. SCHIOPĂTARE.