ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée.

ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, frumos amenajată, la intrarea într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. ◊ Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée.

ȘOSEÁ, șosele, s. f. 1. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. V. drum, cale. Urcînd șoseaua cea mare șerpuită peste Stînișoara, Vitoria și Gheorghiță auziră glasul puhoaielor. SADOVEANU, B. 203. Șoseaua care leagă orașul cu portul aleargă înainte, dreaptă ca o fîșie albă. SAHIA, N. 43. Bălțătești!... O improvizare de bilei pe șoseaua care vine de la Piatra. IBRĂILEANU, A. 7. Șosea națională = șosea care leagă centrele importante ale țării și a cărei îngrijire este în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, îngrijirea ei fiind în seama comunelor respective. 2. Stradă largă, de obicei plantată cu pomi, care continuă la marginea orașelor mari căile de comunicație interurbane. ♦ (Învechit) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. Prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, sîntem în risc să ne prăpădim. NEGRUZZI S. I 194.

șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle, art. șosélele; abr. șos.

șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle

ȘOSEÁ s. (reg.) șleau.

ȘOSEÁ s.f. 1. Cale de comunicație pietruită sau asfaltată care leagă mai multe localități. 2. Stradă (periferică) largă și frumos amenajată, de obicei plantată cu pomi. [< fr. chaussée].

ȘOSEÁ s. f. 1. cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. 2. stradă largă și frumos amenajată, de obicei cu pomi. (< fr. chaussée)

șoseá (-éle), s. f. – Drum interurban asfaltat. Fr. chaussée. – Der. șoselui, vb. (a construi o șosea; a asfalta).

ȘOSEÁ ~éle f. 1) Drum special amenajat (pietruit, pavat, asfaltat), care unește două sau mai multe localități. 2) Stradă largă la intrarea într-un oraș, reprezentând continuarea unei căi de comunicație interurbane. ~ națională. [G.-D. șoselei] /<fr. chaussée

șosea f. 1. partea centrală a unei căi sau strade, în opozițiune cu trotoar: șosele au început a se face la noi numai dela 1830 înainte; 2. ridicătură de pământ la marginea unei ape: poduri și șosele (= fr. chaussée).

*șoseá f., pl. ele (fr. chaussée, d. lat pop. calciata, subînț. via, adică „cale încălțată, îmbrăcată saŭ acoperită”). Drum pavat afară din oraș: o șosea care străbate satu și ajunge la oraș. Mijlocu stradeĭ cuprins între trotuare. Școală de podurĭ și șosele, școală inginerească de podurĭ, șosele și căĭ ferate.

ȘOSEA s. (reg.) șleau.

mere de șosea expr. (glum.) balegă de cal.