ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar.

ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar.

ȘORECĂRÍ vb. IV v. șoricări.

ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. A umbla după șoareci. [Puii] pier dacă n-au carne. Mama lor șoricărește puțin în cursul zilelor. SADOVEANU, V. F. 132. – Variantă: șorecărî vb. IV.

ȘORICĂRÍT s. n. (Cu sens colectiv) Șoricărime. Mulțime de șoricărit El (motanul) a vînat. DONICI, la TDRG.

ȘORICĂRÍT s. n. Șoricărime. – Din șoricăr[ie] + suf. -it.

șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă

șoricărí vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. șoricăreáscă

A ȘORICĂRÍ pers. 3 ~éște intranz. (despre unele animale sau păsări) A prinde șoareci. /Din șoricar

șoricărít n., pl. urĭ. Maĭ rar. Șoricărie.