ȘORECÚȚ s. m. v. șoricuț.

ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț.

ȘORECÚȚ s. m. v. șoricuț.

ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț.

ȘORECÚȚ s. m. v. șoricuț.

ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Diminutiv al lui șoarece. Se cunoaște, Floricica, că pe-aici a mers botișorul tău de trandafir și dințișorii tăi de șoricuț. HOGAȘ, M. N. 18. – Variantă: șorecúț (ȘEZ. I 243) s. m.

șoricúț s. m., pl. șoricúți

șoricúț s. m., pl. șoricúți

ȘORICÚȚ s. v. șoricel.

șoricuț s. v. ȘORICEL.