ȘORECÍE, (2) șorecii, s. f. 1. (Reg.) Șoricioaică (2). 2. (Bot.) Coada-șoricelului. – Șoarece + suf. -ie.

ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu.

ȘORECÍE s. f. (Pop.) Șoricioaică (2). – Șoarece + suf. -ie.

ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai) (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu.

ȘORECÍE s. f. (Popular) Șoricioaică (2). La circiumă ajuns odată, întrebă pe cîrciumar de rachiu tare și de șorecie. PAMFILE, M. R. I 352. Să iei șorecie d-o para. PĂSCULESCU, L. P. 299. Tot atunci îi dete și un fișic cu șorecie pisată mărunt, cu care el trebuia să-și omoare tovarășul. I. CR. III 240.

ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Popular, despre părul cailor, p. ext. despre cai) De culoarea șoarecelui, cenușiu. – Variantă: șoricíu, -ie (DAMÉ, T. 48) adj.

ȘORICÍU, -ÍE adj. v. șoreciu.

șorecíe1 (otravă) (reg.) s. f., art. șorecía, g.-d. șorecíi, art. șorecíei

*șorecíe2 (plantă) s. f., art. șorecía, g.-d. art. șorecíei; pl. șorecíi, art. șorecíile

șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi

șorecíe (otravă) s. f., art. șorecía, g.-d. art. șorecíei; pl. șorecíi

șorecíu adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi

ȘORECÍU adj. v. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

ȘORECÍU ~e (~i) pop. (despre părul cailor) Care este de culoarea șoarecelui; cenușiu. /șoarece + suf. ~iu

șorecíe s.f. (reg.) 1. otravă pentru șoareci, șoricioaică, șoriceasă. 2. planta coada-șoricelului.

șoricíu, -íe, adj. (reg.) tare, scorțos, gros ca șoriciul; șoricos.

șoriciu a. se zice de calul cu părul cenușiu având o dungă neagră d’alungul spinării. [Lit. de coloarea șoarecelui].

șoricíu, -íe adj. (d. șoarice). De coloarea șoariceluĭ: cal șoriciŭ. V. cî́mpiŭ.

șorecie s. v. TRIOXID DE ARSEN.

șoreciu adj. v. CENUȘIU. FUMURIU. GRI. PLUMBURIU. SUR.