ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor.

ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor.

ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. A fost demult odată, spun oameni, un izvor Cu ape dulci, cu murmur eterii șopotitor. COȘBUC, P. II 184.

șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre

șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre

ȘOPOTITÓR adj. 1. v. susurător. 2. v. foșnitor.

ȘOPOTITOR adj. 1. murmurător, susurător, (înv.) murmuitor. (Ape ~.) 2. foșnitor, murmurător, sunător, susurător. (Frunze ~.)