Dicționare ale limbii române

20 definiții pentru șop

ȘÓPA interj. (Repetat) Cuvânt care redă zgomotul făcut când se vorbește în șoaptă. – Onomatopee.
ȘÓPA interj. (Repetat) Cuvânt care redă zgomotul făcut când se vorbește în șoaptă. – Onomatopee.
ȘOP, șopuri, s. n. (Regional) Șopron. Mergînd pe la șop, N-am aflat fîn nici un strop. MARIAN, NA. 203. D-alei, moș călugăraș, Calu sub șop să-l băgăm Și fîn și ovăz să-i dăm. ȘEZ. XII 69.
ȘÓPA interj. (Numai repetat) Onomatopee care redă șoptitul cuiva. Neghiniță intră în urechea dreaptă a împăratului și șopa, șopa, șopa... DELAVRANCEA, la TDRG.
ȘOP, șopuri, s. n. (Reg.) Șopron. – Germ. Schoppen.
șópa-șópa/șópa, șópa interj.
șópa-șópa (șópa, șópa) interj.
ȘOP s. v. șopron, umbrar.
șop (-puri), s. n. – Șopron, adăpost. Germ. Schoppen (Cihac, II, 392). În Trans. și Olt. Var. șopru (probabil formație regresivă, pornind de la pl. șopruri cu r propagat), Mold. șopreț, Trans. șopruț, Trans. de S. șopran, și în forma sa acceptată în general șopron (probabil din pl. de la forma anterioară, șoprane, cu asimilația șoproane). Din rom. provine rut. šopra (Miklosich, Wander., 19).
șop interj. – Indică ideea de șușoteală. Creație expresivă, se folosește mai ales în forma șopa-șopa, uneori și șopîc(-șopîc). – Der. șopăi (var. șopoi, șopocăi, șopăcăi), vb. (a șușoti); șopăit (var. șopocăit), s. n. (șușotit); șopăială (var. șopîcăială), s. f. (șușotit); șopîrcăi, vb. (Mold., a fraieri, a linguși); șopîrcăială, s. f. (lingușeală); șopoti, vb. (a șușoti), probabil contaminat cu sl. šiputati, slov. šepetati, rut. šepotaty, šopotity, bg. šupotja, deși unele din aceste forme ar putea proveni din rom.; șopot, s. n. (susur, murmur), mr. șoput „șiroi”, megl. șopit, cf. sl. šapŭtŭ, šopotŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 387; Tiktin; Rosetti, III, 52), bg. šepot, sb. šopot; șipot, s. n. (șovoi, izvor), var. de la cuvîntul anterior; șopti, vb. (a șușoti, a murmura), var. de la șopoti care se întilnește cu sl. šop(s)ti „a sufla în flaut”, sb. šaptati „a șușoti”, rus. šeptati; șoaptă, s. f. (murmur), deverbal; șopteală, s. f. (șușoteală); șoptit, s. n. (murmur); șoptitor, adj. (murmurător); șoroboti, vb. (Mold., a șușoti), de la șopoti, cu r infix (după Scriban, legat de rus. šorošiti „a gîfîi”); șoroboteală, s. f. (șușotit).
ȘÓPA interj. pop. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de vorbirea în șoaptă). /Onomat.
șop1, șopi, s.m. (reg.) 1. urs spălător. 2. blană de urs spălător prelucrată.
șop2, șopuri, s.n. (reg.) 1. șopron. 2. podul șurii unde se păstrează fânul. 3. umbrar.
șop3 s.n. (reg.) numele unei boli a vitelor.
șop n. Mold. șopron. [V. șopron].
1) șop m. (pol. szop, germ. schupp). Rar. Un fel de mamifer american care trăĭește pe malu apelor și are obiceĭ să moaĭe alimentele în apă în ainte de a le mînca (prócyon lotor): pĭeĭ de șop. – Fr. raton.
2) șop n., pl. urĭ (germ. schoppen, șopron. V. șopron). Trans. Olt. Șopron saŭ alt fel de adăpost, chear un umbrar: șura, casa și șopu (VR. 2, 13), supt un șop de frunză (GrN. 35).
șópa-șópa interj. care arată șoapta: ĭa culcați-vă, măĭ, și nu maĭ tot șopa-șopa la capu meŭ!
șop s. v. ȘOPRON. UMBRAR.
ȘOP subst. (umbrar) și subst. *șopă cf. alb. šapi „șopîrlă” (Enc). 1. Șopa b. (Ard) 2. + -tea: Șoptea b. (16 B I 107, II 37); – s. loc. istorică.

șop dex online | sinonim

șop definitie

Intrare: șop (șopron)
șop 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: șop (urs)
șop 2 s.m. substantiv masculin
Intrare: Șop
Șop
Intrare: șopa-șopa
șopa
șop 3 interj.
șopa-șopa interjecție