Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru șontâcăit

ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi.
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi.
ȘONTÎCĂÍ, șontîcăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla greu, șchiopâtînd. (Atestat în forma șontocăi) Întîlni și niște răniți: unul șchiop, șontocăind în ciomag. PAS, Z. III 75. – Variantă: șontocăí vb. IV.
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
ȘONTOCĂÍ vb. IV v. șontîcăi.
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăí vb., ind. prez. 1 sg. șontâcăi/șontâcăiésc, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șontâcăie/șontâcăiáscă
ȘONTÂCĂÍ vb. v. șchiopăta.
ȘONTÂCĂÍT adj. v. șchiop, șchiopătat.
A ȘONTÂCĂÍ ~iésc intranz. pop. A merge cu dificultate (și făcând mișcări nefirești) datorită infirmității unui picior; a șchiopăta; a șovâlcăi. /șontâc + suf. ~ăi
șontăcăì v. a umbla șchiopătând.
șontî́căĭ și șoltî́căĭ saŭ -ĭésc, a v. intr. (ung. santikálni, a șchĭopăta puțin, sántálni, a șchĭopăta; sîrb. šantati, a șchĭopăta). Sud. Fam. Șchĭopătez. V. alignesc.
șontîcăi vb. v. ȘCHIOPĂTA.
șontîcăit adj. v. ȘCHIOP. ȘCHIOPĂTAT.

șontâcăit dex online | sinonim

șontâcăit definitie

Intrare: șontâcăit
șontâcăit adjectiv
Intrare: șontâcăi
șontâcăi 1 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv
șontâcăi 2 1 -iesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
șontocăi 1 1 -i verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a intranzitiv
șontocăi 2 1 -iesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a intranzitiv