ȘONCĂÍ vb. v. șchiopăta.

ȘONCĂÍT adj. v. șchiop.

șoncăí, șóncăi, vb. IV (reg.) 1. a șchiopăta. 2. (în forma: șolcăia; despre picioare) a deforma, a schilodi. 3. (despre obiecte) a deplasa (din locul sau din poziția normală).

șoncăít1 s.n. (reg.) șchiopătură, șchiopăt, șoncăială.

șoncăít2, -ă, adj. (reg.) 1. șchiop. 2. (despre picioare) schilodit. 3. (în forma: șolcăit) pocit, caraghios. 4. (despre obiecte; în forma: șolcăit) deformat, stricat, uzat. 5. (în forma: șolcăit) deplasat din locul sau din poziția normală.

șólcăĭ, a -í v. tr. (imit. ca și honcăĭ. V. șonțesc, șovîlcăĭ). Munt. est. Mold. sud. Așez răŭ o învălitoare, un macat, o haĭnă, o cusutură (cupesc). Un covor șolcăit, un covor pus strîmb și încrețit. – Și șoncăĭ, șoncăit (Bz.).

șóncăĭ, V. șolcăĭ.

șoncăi vb. v. ȘCHIOPĂTA.

șoncăit adj. v. ȘCHIOP.