șolomănar definitie

19 definiții pentru șolomănar

SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.
ȘOLOMĂNÁR s. m. v. solomonar.
ȘOLOMONÁR s. m. v. solomonar.
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Persoană care are noțiuni de astronomie, care face calendare și prevestește vremea. 2. Persoană cu pretinse puteri supranaturale, care ar putea provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.
ȘOLOMĂNÁR s. m. v. solomonar.
ȘOLOMONÁR s. m. v. solomonar.
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Învechit) Persoană care avea noțiuni de astronomie, știa să facă calendare, prevestea vremea; p. ext. (uneori și astăzi) vrăjitor care citește în stele și căruia i se atribuie puterea de a stăpîni ploile, furtunile, grindina. Le spuneam și eu că era în sat la noi unu moș Vasile Pohrib, un solomonar. C. PETRESCU, Î. II 6. (Atestat în forma șolomonar) Nu prea e bine cînd omul caută, ca șolomonarii, stelele pe cer. SLAVICI, N. I 191. Al treilea era șolomonar, care face calindare. RETEGANUL, P. III 82. – Variante: șolomonár, șolomănár (RETEGANUL, P. I 25) s. m.
ȘOLOMĂNÁR s. m. v. solomonar.
ȘOLOMONÁR s. m. v. solomonar.
solomonár (pop.) s. m., pl. solomonári
solomonár s. m., pl. solomonári
SOLOMONÁR s. v. astronom.
solomonár (-ri), s. m. – Vrăjitor, vraci. – Var. șolomonar. De la Solomon, datorat mai ales tradiției reprezentate de cartea populară Salomón și Marculfo (Șeineanu, Semasiol., 177; Tiktin), cf. ngr. σολομωνιϰή „carte de descîntece”. – Der. solomoni, vb. (a descînta, a vrăji, a face vrăji); solomon(ăr)ie, s. f. (magie). Legătura cu pol. szałamanić „a orbi” (Cihac, II, 354) pare îndoielnică.
SOLOMONÁR ~i m. pop. Persoană despre care se crede că știe să citească în stele, să prevestească mersul vremii, care poate dezlănțui sau curma unele fenomene ale naturii (furtună, ploaie, grindină etc.). /Solomon n. pr. + suf. ~ar
solomonar m. vrăjitor ce se crede stăpân pe fenomenele meteorologice: călare pe un balaur, el se suie în nori, de unde poartă ploi, furtuni și grindină. [V. solomonie].
solomonár m. (d. numele împăratuluĭ Solomon). Vrăjitor. – Și șo-.
solomonar s. v. ASTRONOM.
șolomonár, șolomonari, (solomonar, șolomar), s.m. – (mit.) 1. Vrăjitor, vraci investit cu puteri supranaturale, capabil să aducă ploaie, furtună, grindină: „Șolomonarii aceia au cetit pe stele. De pe stele știau cum merge vremea (...). Venea și ne spunea: Amu mâine va ploua. Și el căta pe stele. El știa când va ploua și când va fi vreme bună. Știa ce călduri vor fi peste an” (Bilțiu, 1999: 75); „Un alt șolomonar, din Rona de Jos, a știut să citească pe fruntea omului trecutul lui și viitorul” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 71). 2. Personaj legendar: „Când vine ploaia, zâce că vin șolomonari”; „șolomonariu vine pă balaur înaintea ploii” (Calendar, 1980: 107). – Termenul a fost pus în legătură cu Solomon (un rege biblic) + suf. -ar. Dar denumirea a fost derivată și din germ. Schulmäner, pornindu-se de la credința populară potrivit căreia șolomonarul trece prin școală. În alte teorii, termenul a fost pus în legătură cu legendarul bazileu grec, care și-a asumat prerogativele meteorologice ale lui Zeus (A. Oișteanu, în REF, 1990: 319); de la Solomon, datorat mai ales tradiției reprezentate de cartea populară Solomon și Marculfo (Șăineanu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).
șolomonár, -i, (solomonar, șolomar), s.m. – (mit.) 1. Vrăjitor, vraci investit cu puteri supranaturale, capabil să aducă ploaie, furtună, grindină: „Șolomonarii aceia au cetit pe stele. De pe stele știau cum merge vremea (...). Venea și ne spunea: Amu mâine va ploua. Și el căta pe stele. El știa când va ploua și când va fi vreme bună. Știa ce călduri vor fi peste an” (Bilțiu 1999: 75). 2. Personaj legendar: „Când vine ploaia, zâce că vin șolomonari”; „șolomonariu vine pă balaur înaintea ploii” (Calendar 1980: 107). – Termenul a fost pus în legătură cu Solomon + suf. -ar (faimosul rege biblic). Dar denumirea a fost der. și din germ. Schulmäner, pornindu-se de la credința populară potrivit căreia șolomonarul trece prin școală. În alte termenul a fost pus în legătură cu legendarul bazileu grec, care și-a asumat prerogativele meteorologice ale lui Zeus (A. Oișteanu, în REF 1990: 319); De la Solomon, datorat mai ales tradiției reprezentate de cartea populară Solomon și Marculfo (Șeineanu cf. DER.).

șolomănar dex

Intrare: solomonar
solomonar substantiv masculin admite vocativul
șolomănar substantiv masculin admite vocativul
șolomonar substantiv masculin admite vocativul