Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru șoimane

ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an.
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Ornit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (Mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an.
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m. și f. Șoim. La cuibul șoimanului Țipă puiul corbului Și pe ploaie Și pe ceață și-n seară și-n dimineață. TEODORESCU, P. P. 614. ◊ Fig. (Mai ales în poezia populară) Om voinic, ager, viteaz, mîndru, semeț. Pînă n-o închide ochii șoimanul, să nu vorbim. DELAVRANCEA, A. 55. Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte! Dragii mei vultani de cîmpuri, dragii mei șoimani de munte! ALECSANDRI, O. 247. ◊ (Adjectival, poetic) Șoimanul soare Strălucea dositelor ostroave. BUDAI-DELEANU, Ț. 201. ♦ Fig. (Mai ales în poezia populară) Cal aprig, plin de foc. I-aș aduce eu în dar Un șoiman de armasar Care zboară, care sare Peste munți și peste mare. ALECSANDRI, P. II 177.
ȘOIMÁNE s. f. pl. (Mitologie populară) Unul din numele dat ielelor; frumoasele. Cîte iele, ce șoimane, cîți tllhari... nu ne-or pîndi! GALACTION, O. I 268. Ielelor, șoimanelor. marian, na. 393. Plecai pe cale, pe cărare, Spre Soare-răsare, Șoimanele mă-ntîmpinară, În brațe mă luară. MAT. FOLK. 588.
șoimán (pop.) adj. m., s. m., pl. șoimáni; adj. f. șoimánă, pl. șoimáne
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimán s. m., adj. m., pl. șoimáni; f. sg. șoimánă, pl. șoimáne
șoimáne (iele) s. f. pl.
ȘOIMÁNE s. pl. v. iele.
ȘOIMÁN ~i m. v. ȘOIM. /șoim + suf. ~an
ȘOIMÁNE f. pl. pop. Ființă imaginară având înfățișarea unei fete îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special bărbaților; vântoase; drăgaică; iele. /Din șoim
șoimán2, șoimánă, șoimani, șoimáne, adj. (pop.) 1. extraordinar, minunat, strașnic. 2. (fig.) viteaz, curajos. 3. (substantivat, f.; reg.) pocitură. 4. (substantivat, f. art.; reg. și fig.) știucă. 5. (substantivat, f. art.; reg.) ploaie.
șoiman m. 1. șoim mare; 2. fig. viteaz: dragii mei șoimani de munte AL.; 3. aprig ca șoimul: un șoiman de armăsar AL. ║ Șoimanele f. pl. epitet dat Ielelor, zine cari se învârtesc val-vârtej: Șoimanele ce umblă ca vijelii turbate BOL.
șoĭmán m. (d. șoĭm). Epitet adresat unuĭ viteaz.
șoimane s. pl. v. IELE.
șoimán, -ă, șoimani, -e s. m. și f. (În credințele populare, mai ales la pl. și în sintagma fata șoimană) Ființă supranaturală căreia i se atribuie puteri nefaste; (la pl.) șoime. ♦ (Reg.) pocitură. – Din șoim + suf. -an.

șoimane dex online | sinonim

șoimane definitie

Intrare: șoiman (adj.)
șoiman 1 adj. adjectiv
Intrare: șoiman (s.m.)
șoiman 2 s.m. admite vocativul substantiv masculin
Intrare: șoimane
șoimane substantiv feminin plural