Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru șoimărit

ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. șoiman.
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit.
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. șoiman.
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit.
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Mitologie populară) A face (pe cineva) să paralizeze; a sluți, a poci (la chip). După ce le-ai aflat [comorile], cum să le intri în stăpînire fără să te pocească ori să te șoimărească vîlva lor? C. PETRESCU, R. DR. 138.
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărít s. n.
șoimărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. șoimăreáscă
șoimărít s. n.
A ȘOIMĂRÍ ~ésc tranz. pop. (persoane) A schilodi sau a desfigura prin vrăji. /Din șoiman
șoĭmănésc v. tr. (d. șoĭmane). Vest. Zăpăcesc, betegesc, lovesc pin vre-o boală năprasnică. – La Gor. 88, -ăresc.

șoimărit dex online | sinonim

șoimărit definitie

Intrare: șoimărit (part.)
șoimărit 1 part. participiu
Intrare: șoimări
șoimări conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: șoimărit (s.n.)
șoimărit 2 s.n. (numai) singular substantiv neutru