ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc.

ȘOIMĂNÉSC, EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc.

ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz.

șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști

șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști

ȘOIMĂNÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care este caracteristic pentru șoimi; propriu șoimilor. 2) fig. rar Care vădește îndrăzneală și bărbăție; plin de curaj; viteaz. /șoiman + suf. ~esc

șoimăní, șoimănésc, vb. IV 1. (pop.; despre șoimane, iele) a poci, a îmbolnăvi; a schilodi. 2. (reg.; refl.; despre oameni) a se spurca. 3. (reg.; despre ființe) a bate tare. 4. (reg.; refl.; despre copii) a se alinta (schimonosindu-se).

șoĭmănésc v. tr. (d. șoĭmane). Vest. Zăpăcesc, betegesc, lovesc pin vre-o boală năprasnică. – La Gor. 88, -ăresc.