ȘOÁREC s. m. v. șoarece.

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

ȘOÁREC s. m. v. șoarece.

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

ȘOÁREC s. m. v. șoarece.

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. (Și în forma șoarec) Mic animal din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușie-închisă, cu botul ascuțit, cu coada lungă (și subțire) și cu mișcările repezi (Mus musculus). Un șoarec trece covorul. BENIUC, V. 137. Cum nu sînt un șoarec, doamne -măcar totuși are blană. EMINESCU, N. 42. Zmeul are gînd rău cu noi, ziua ne pune la muncă și noaptea ne-nchide în turnul ăsta plin de șoareci. ALECSANDRI, T. I 440. El rămîne prins Ca șoarecul de mîță. NEGRUZZI, S. II 244. Șoarece de bibliotecă, se zice (adesea depreciativ) despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Complexa personalitate a lui Helicide cuprinde, alături de oratorul public și de profet, pe un om de texte, pe un șoarece de bibliotecă, trăind cea mai mare parte a vieții lui în traducerea, compulsarea și comentarea marilor autori vechi și moderni. VIANU, A. P. 39. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca mîța cu șoarecele, se spune despre cei care nu se pot suferi și se ceartă într-una. I-au mas șoarecii în pîntece, se spune despre un om foarte flămînd. Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, P. 259. (Nici) în gaură (sau în bortă) de șoarece = (nici) în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, (nici) în gaură de șarpe, v. șarpe. Dar nu cumva să faci de altfel, că nici în borta șoarecului nu ești scăpat de mine. CREANGĂ, P. 212. ◊ Compuse: șoarece-de-cîmp = mic rozător de cîmp, care face stricăciuni în pepiniere, culturi de cereale etc. (Microtus arvalis). [Păsărelele] furnică pe jos ca niște șoareci-de-cîmp; nu pot zbura și copiii le prind cu mîna. BART, B. 168. Șoarecii-de-câmp și mai ales chițoranii strică îndeajuns. PAMFILE, A. R. 92; șoarece-de-pădure = animal rozător, ceva mai mare decît șoarecele-de-casă, care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). – Variante: șoárec, șoáric (ȘEZ. II 107) s. m.

ȘOÁRIC s. m. v. șoarece.

șoárece s. m., pl. șoáreci

!șoárece de bibliotécă s. m., pl. șoáreci de bibliotécă

șoárece-alunár (animal) s. m.[1]

!șoárece-bălțát (animal) s. m., pl. șoáreci-bălțáți

!șoárece-de-ápă (animal) s. m., pl. șoáreci-de-ápă

!șoárece-de-cấmp (animal) s. m., pl. șoáreci-de-cấmp

!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre

șoárece s. m., pl. șoáreci

șoárece de bibliotécă s. m. + prep. + s. f.

șoárece de câmp s. m. + prep. + s. n.

șoárece-alunár s. m.

șoárece-bălțát s. m.

șoárece-de-ápă s. m.

șoárece-de-máre (pește) s. m.

ȘOÁRECE s. 1. (ZOOL.; Mus musculus) (reg.) paruș, șoacăț. 2. (ZOOL.) șoarece-de-câmp (Microtus arvalis) = (reg.) popândău, popândeț, popândoc, poponeț; șoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus) = (reg.) popândău, popânzac, popânzoi, poponeț. 3. (IHT.) șoarece-de-mare (Motella tricirrhata) = (reg.) pește-jidovesc.

ȘOÁRECE s. v. chițcan, liliac.

ȘOARECE-CHIÓR s. v. cârtiță, sobol.

ȘOARECE-DE-MÁRE s. v. limbă-de-mare.

URECHEA-ȘOÁRECELUI s. v. încheietoare, miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii, vulturică.

șoárice (-ci), s. m. – Mic animal rozător de culoare gri (Mus musculus). – Var. șoarece și der. – Mr., megl. șoaric, istr. șoreču. Lat. sōrĭcem (Diez, I, 389; Cihac, I, 275; Pușcariu 1602; REW 8089), cf. vegl. surko, it. sorcio, berg. sorek, calabr. suóriciu, cors. sóragu), sp. sorce. – Der. șoricar, s. m. (specie de șoim, Buteo vulgaris), cf. calabr. suricaru; șoricărie (var. soric(ăr)ime, șoricărit), s. f. (mulțime de șoareci); șoricel, s. m. (șoarece mic; umflătură la cal sau la vite); șoricesc, adj. (privitor la șoareci); șoricioaică (var. șoricică, șoriceasă, șorecie), s. f. (arsenic; otravă de șoareci, în general), rezultatul unei contaminări cu săricică; șoriciu, adj. (gri): sorocină, s. f. (Banat, coada-șoricelului, Achillea millefolium), probabil în loc de *șorecină (după Candrea, din lat. sōrĭcῑna).

ȘOÁRECE ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire. ◊ ~ de câmp specie de șoarece care trăiește în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de șoarece care trăiește în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ținându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită ascunzătoare. [Sil. șoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis

șoarece m. mic cuadruped rozător și foarte stricăcios unde se încuiba. [Lat. SORICEM].

șoárece (vest) și șoárice (est) m. (lat. sórex, sóricis, vgr. ῾ýrax; it. sorcio, sp. sorce. Pv. soritz și fr. souris d. lat. sorex, *soricis. Din sorex s’a făcut rom. direct șoarice din cauza lungimiĭ luĭ o, apoĭ cĭoarice, ca și’n cimpoĭ, cĭutură, căcĭulă, cĭut, cepeleag). Un cŭadruped rozător care trăĭește în găurĭ pe lîngă om orĭ pe la cîmp (mus músculus). E cel maĭ mic mamifer. Fig. A trăi ca șoaricele cu pisica, a nu trăi în pace cu cineva. – În nord și șoaric și cĭoarice. V. guzgan, gîndac, șomîc.

șoarece s. v. CHIȚCAN. LILIAC.

ȘOARECE s. 1. (ZOOL.; Mus musculus) (reg.) paruș, șoacăț. 2. (ZOOL.) șoarece-de-cîmp (Microtus arvalis) = (reg.) popîndău, popîndeț, popîndoc, poponeț; șoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus) = (reg.) popîndău, popînzac, popînzoi, poponeț. 3. (IHT.) șoarece-de-mare (Motella tricirrhata) = (reg.) pește-jidovesc.

șoarece-chior s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.

șoarece-de-mare s. v. LIMBĂ-DE-MARE.

urechea-șoarecelui s. v. ÎNCHEIETOARE. MIOZOTIS. NU-MĂ-UITA. OCHII-PĂSĂRUICII. VULTURICĂ.

nici cât să chiorăști un șoarece / cât o ciupitură de purice / cât negru sub unghie / cât un vârf de ac expr. deloc.

șoarece șoareci s. m. (reg.) apelativ folosit între prieteni.