Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru șoșoire

ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
ȘOȘOÍRE, șoșoiri, s. f. Acțiunea de a șoșoi și rezultatul ei. – V. șoșoi.
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
ȘOȘOÍ, șóșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
ȘOȘOÍRE, șoșoiri, s. f. Acțiunea de a șoșoi și rezultatul ei. – V. șoșoi.
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
ȘOȘOÍ1 vb. IV v. șușui.
ȘUȘUÍ, șușui, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vînt, frunze, copaci) A foșni. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Pădurea de brad începu să șușuie. id. V. F. 141. 2. A vorbi în șoaptă; a șopti. – Variantă: (2) soșoí vb. IV.
șoșoí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șóșoie, imperf. 3 sg. șoșoiá; conj. prez. 3 să șóșoie
șoșoíre (rar) s. f., g.-d. art. șoșoírii; pl. șoșoíri
șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie
șoșoí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șóșoi, imperf. 3 sg. șoșoiá
șoșoíre s. f., g.-d. art. șoșoírii; pl. șoșoíri
șușuí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șúșui/șușuiésc, imperf. 3 sg. șușuiá
ȘUȘUÍ vb. v. foșni.
ȘUȘUÍ vb. v. clipoci, murmura, suna, susura, șopoti, șopti, șușoti.
A ȘUȘUÍ șúșui 1. tranz. 1) fam. A comunica cu voce înceată (ca să nu audă alții); a sufla. 2) reg. (prunci) A liniști prin repetarea sunetului „ș”. 2. intranz. A vorbi în șoaptă. [Și șușuiesc] /Onomat.
șușuì v. a șopti: frunzele șușuiau. [Onomatopee].
șúșuĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. d. șu-șu-șu, foșnetu frunzelor bătute de vînt ș. a.; ung. susogni, a foșni, a șopti, bg. šušny, șoptesc. V. șoșăĭ, sîsîĭ). Rar. Foșnesc, fîșîĭ: frunzele șușuĭaŭ (Lit.). Șoptesc, vorbesc în șoaptă (Lit.). V. tr. Sîsîĭ, liniștesc un prunc legănîndu-l în brațe și pronunțînd încet și repetat sunetu ș: mama șușuĭa copilu.
șușui vb. v. CLIPOCI. MURMURA. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. ȘOPTI. ȘUȘOTI.
ȘUȘUI vb. a fîșîi, a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

șoșoire dex online | sinonim

șoșoire definitie

Intrare: șoșoi (șopti)
șoșoi 1 vb. conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
Intrare: șușui
șoșoi 1 vb. conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
șușui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: șoșoire
șoșoire substantiv feminin