Dicționare ale limbii române

38 definiții pentru șleau

ȘLEAH s. n. v. șleau1.
ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței ori a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.
ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe.
ȘLEÁH s. n. v. șleau1.
ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.
ȘLEAU3, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. Schlehe.
ȘLEÁH s. n. v. șleau2.
ȘLEAU3, șleauri, s. n. Curea groasă, funie sau lanț prins de pieptarul hamului, cu care se leagă calul de crucea trăsurii; ștreang, trăgătoare. S-a prăvălit de pe capră, a desprins șleaurile, a dus negrișorii sub coliba a doua. SADOVEANU, A. L. 146. Bietele dobitoace, înhămate cu șleauri și cu frînghii, își bălăngăneau vijelios clopotele, și fugeau cît puteau. MACEDONSKI, O. III 19. Opt telegari înhămați ungurește, d-a lungul, cu șleauri de curea, subțiri și întinse, purtau trăsura mai ușor ca vîntul. ODOBESCU, S. I 161.
ȘLEAU2, șleauri, s. n. (Și în forma șleah) Drum natural, bătătorit de care. Și cum ajungeau la șleah, prietinii dădură peste cară cu poveri. SADOVEANU, O. I 525. Erau niște căluți căpățînoși. care parcă zburau printre tarlalele de porumb pe un șleau gloduros. CAMIL PETRESCU, O. II 170. Și cum ieșim în șleah, părerea noastră de bine: întîlnim cițiva oameni cu niște cară cu draniță, mergînd spre Iași. CREANGĂ, A. 126. ◊ (Neobișnuit, ca determinant al lui «drum») Aici e răspîntia vechilor drumuri de șleau. VLAHUȚĂ, R. P. 126. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur, răspicat. Mogrea nu cobora înadins ochii din tavan, ca să poată vorbi mai pe șleau, fără să întîlnească privirea lui Comșa. C. PETRESCU, Î. II 156. Tu împărți averea ta cu alții? Ia spune pe șleau să te auzim! REBREANU, R. II 89. Ce vrei, străine? Spune pe șleau. DELAVRANCEA, O. II 179. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. Ținem spre răsărit șleaul apei și ieșim pe la Dărmănești, în mîndra și bogata vale a Trotușului. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. – Variantă: șleah s. n.
ȘLEAU1, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de diferite specii de foioase. Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe și cam pipernicite, mesteacăni, aluni, arini, arțari, un plop și destulă răchită. CAMIL PETRESCU, O. II 23.
șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
șleau1 (ulm) (rar) s. m., art. șleául; pl. șlei, art. șléii
șleau (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
șleau (ulm) s. m., art. șleául; pl. șlei, art. șléii
ȘLEAU s. ștreang, trăgătoare, (reg.) ștric. (~ la ham.)
ȘLEAU s. v. drum, făgaș, itinerar, parcurs, rută, șosea, traiect, traiectorie, traseu, ulm.
șleáu (-uri), s. n. – Trăgătoare, ștreang tras de cai. – Var. șleah. Pol. szla, szleja, rut. slyjá, din sl. silo „laț” (Cihac, II, 390; Tiktin). Der. din săs. Schlîf (Lacea, Dacor., III, 745) este mai puțin probabilă.
șleáu (-uri), s. n.1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390).
ȘLEAU2 ~ri n. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; ștreang. /<ucr. šleja, pol. szleja, szla
ȘLEAU1 ~ri n. 1) Drum de țară natural, care unește două sau mai multe localități. ◊ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fără înconjur, verde în ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szlach, ucr. šljah
ȘLEAU3 ~ri n. Pădure cu copaci de diferite specii. /cf. germ. Schlehe
șleau3, șleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.
șleau5 s.n. (reg.) noroi foarte apos.
șleau1, șlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.).
șleau2, șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.
șleau4, șleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de șleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de șleau (v.).
șleah n. Mold. V. șleau: cum ieșim în șleah CR.
șleau n. drumul cel mare: carul din șleau când iese, îndată se sfărâmă; pe șleau, pe drumul bătut, fig. deadreptul, fără ocoluri: i-am zis pe șleau. [Mold. șleah = pol. SZLACH].
șleaf și șleah, V. șleaŭ 1 și 2.
2) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rus. sleiá, rut. šliĭá, hamurile de pe spinare; pol. szleja. szla, ceh. szle, d. germ. schleife). Trăgătoare, curea groasă și lungă de vre-o doĭ metri (cîte una de fiecare parte) cu care se leagă calu de crucea trăsuriĭ cu doĭ caĭ. – În vest și șleav, șleaf, în nord șlih.
3) șleaŭ m., pl. ei (o silabă, d. germ. schlehe, porumbar). Un fel de copac bun de foc (porumbar orĭ un fel de stejar?).
1) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d. mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu turc. ișlek, bătăturit. V. și pistă). Drum mare și ob. al carelor: a merge pe șleah. Pe șleah, de-a dreptu, fără ocolurĭ, fără perifraze: a spune pe șleaŭ. – În vest și șeaf și șleav. La Isp. (CL. 12, 204) șlec. Cp. cu praf, prav, praŭ; stuf, stuh; stîrv, stîrf; vîrf, vîrv ș. a. V. hățaș 1.
ȘLEAU s. ștreang, trăgătoare, (reg.) ștric. (~ la ham.)
șleau s. v. DRUM. FĂGAȘ. ITINERAR. PARCURS. RUTĂ. ȘOSEA. TRAIECT. TRAIECTORIE. TRASEU. ULM.
a vorbi pe față / pe șleau expr. a vorbi sincer, a spune adevărul fără menajamente.
pe șleau expr. în mod sincer.

șleau dex online | sinonim

șleau definitie

Intrare: șleau (drum)
șleau 1 s.n. substantiv neutru
șleah substantiv neutru
Intrare: șleau (curea)
șleau 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: șleau (pădure)
șleau 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: șleau (copac)
șleau 2 s.m. substantiv masculin